Pana luni sunt un copil cuminte. Acum imi vad de treaba si ma pierd in aromele dulci ale vietii. Imi voi lua o scurta pauza. De ce? Nu stiu nici eu de ce iau aceasta pauza, poate doar ca nu-mi regasesc cutiuta muzicala de idei.
Acelasi copil cuminte,
Andu.
Iaahh, surpriza. Va asteptati? Bineinteles ca nu..
Da, da. Are si Andu propria lui casuta, unde isi va ciocni ideile de uzata tastatura. Le voi insira intr-o sfera bine aliniata si cu o precizie exacta. Toate isi vor prezenta cravata sau papionul pe noul domeniu, care mi-a sfasiat mai mult de doua-trei zile ca sa ma decid si ca sa ii iau usorul avans la pornire.
Domeniu si gazduire primite “cadoo” de la Ramona prin intermediul concursului la care am fost desemnat ca fiind castigator, concurs purtat pe umeri si organizat de forumul bloggerilor. Prima data m-am bucurat sa fiu eu pus in frunte, dar dupa aceea mi-am dat seama cat sunt de analizat. Imi fugea mintea dintr-un colt in altul, oare sa fie bine, oare nu? Dar totusi dupa un raspuns aruncat in mail si plin de negativism, lumea ma face sa ma razgandesc si sa-mi reiau atitudinea de blogger in propria casuta.
Avand in vedere ca sunt muratura cu hostingul sau cu cea ce trebuia facut ca sa-i redau scanteia spre pornire, am apelat la cativa cunoscuti, care impotriva timpului scurt si stresul tastelor mele in pupile, au avut sau nu de ales, dar m-au ajutat. In mare parte, stresul cel mare a fost pus in talpa pantofului lui RaPeRbOy(macar acum sa-i scriu numele corect). Pe locurile inferioare subclasandu-se Skreach, Marius si Jimmy. Va multumesc baieti, iar pe o parte berea o s-o dau la urmatoare intalnire a bloggerilor, iar ce a ramas o trimit prin mail in variante foto.
Acum imi despart gandurile spre alegerea si modificarea unei teme, astfel incat sa mi-o declar sufletului perfecta.
Acelasi copil entuziasmat,
Andu.
O zi lunga. Destul de lunga iar acum este aproape de sfarsit.
Doar ce mi-am intors pantofii si gandurile pline de noroi de la proiectia unui film pe un perete alb.
Plin de entuziasm si fericire, imi scufundam ultimii pasi spre locurile aflate pe bilet, sau nu. Nu citisem nimic despre film, mai ales ca nici titlul nu-l stiam. Dar totusi, vroiam sa-l vad.
Mare greseala..
Boum. Se stinge lumina si cosmarul se desfasoara. Limbile ceasului isi manifesta trei miscari la stanga si deja… Andu inchide ochiul stang. Totul se desfasura intr-o zona eficace si esentiala. Zona inimii si a toracelui. Dar de ce sa te ascunzi dupa niste pleoaple inchise? In fata lor se petreceau lucruri minunate. Un omulet, un kinder era operat. Doar inima o schimbau, nimic mai mult. O operatie de rutina, pe care as putea sa o realizez chiar si eu, mare scofala. Stai, nu asta era surprzia. Saracutul de el, era imun la substantele anesteziante. Aflat in timpul interventiei pe cord deschis, el simtea fiecare incizie a bisturiului, dar era paralizat si nu putea cere ajutor nimanui. Si totul se intampla intr-un cadru prietenos.. toracele bine deschis, vase de sange, inima si tot ce mai poate fi vizibil pe acolo. O superbitate.
Tot timpul, ochii mei au fost ascunsi ori de pleoapele incordate, ori de firele de par ale talibanului din fata mea, ori de maneca bluzei mele.
Un film genial, de altfel. O idee pe care nu am mai vazut-o in desfasurarea altui film.
Daca stati bine la vizualizarea unor parti componente ale corpului sau holbarea la miscarile vii ale inimii, vi-l recomand cu cea mai mare placere. Daca nu, pacat. Incearca sa aduci un joc Tetris la tine.
Acelasi copil traumatizat,
Andu.
L.E.: Filmul se numea Sub anestezie(Awake) cu Jessica Alba si Hayden Christensen.
Tags: Andu, cinema, film, recuperare