Andublog punct COM

Merită să ascultăm ceva frumos, aşa, de sfârşit de an. Andu vă recomandă Residence Deejays.

Link pentru descărcat

Nu prea am la inima creatiile muzicale romanesti, dar voi incerca intr-o graba extrema sa-i raspund Tomatei la leapsa. O leapsa care ma impinge si in acelasi timp ma indeasa in cultura muzicii romanesti.

Eu nu am reprezentat nici macar o singura data fanul inmarmurit de vocea vreunei vedete. Nu m-am dat in vant si aere dupa nici o formatie autohtona. Dar ca fiecare copil, in copilaria demult uitata, aveam un preferat. Eu ce pot sa zic acusi, la cine pot sa ma refer, nu stiu dar cred ca era Hi-q, nu mai stiu cum canta baietii si fata de la Hi-q, sper ca au ramas idolii acelor pustani care astazi se folosesc de tehnologia telefonului mobil si cea a calculatoarelor.

Acum, indreptandu-ma spre apogeul tineretei mele, incerc sa-mi descopar dragostea muzicii in afara granitelor. E acolo, in mainile Dj-ului care-si invarte discurile in uimitoarele cluburi occidentale. Bineinteles, avem si noi romanii nostri destul de bine pregatiti, dar ei nu reprezinta o voce, doar insira niste sunete de tigai sau borcane in propriile mele boxe.

Asadar, voci placute in Romania nu prea stiu. Probabil ca ar fi Andra de care am auzit ca are o voce superba, dar nu prea s-au auzit piesele ei in urechile mele proaspat spalate. Alta voce pe lista regala ar putea sa reprezinte cu mandrie baietasul ala moldovean, ala care a castigat la Megastar, pacat ca nu stiu cum il cheama. Dar gandirea mea nu iubeste vocea, ci doar gandurile si sentimentele insirate sub forma unor versuri pe un ton melodic. Iar din principalii transformatori de ganduri in versuri, imi raman mereu intipariti in minte doar Tudor Chirila, Voltaj si Directia 5. Au fost si vor ramane mereu insemnati cu x in mintea mea zapacita.

Sper ca acesti spartani ai muzicii si culturii romanesti sa ramana in forta si sa speram ca nu vor fi detronati de poluantele manele care ne intoxica mintea cu versuri marete despre femei, mercedes si vile.

Acelasi suflet minimalist,
Andu.

Plictiseala imi sperie pana si dusmanii. Ma tine departe de orice actiune care m-ar fi ridicat din aceasta stare deplorabila. Totul se misca impotriva mea cu un sunet extrem de agravat. Emotile plictiselii incearca sa tina pasul cu presiunea timpului. Nu am stare, imi arunc picioare-n zeci de locuri, gasindu-le pe toate nepotrivite. Ma misc, deci traiesc. Ceea ce determina ca timpul trebuie sa treaca odata. Pan’ la urma intr-un ritm destul de incet si cu un joc de glezne bine arcuit, isi face loc in a mea viata cu o precizie uimitor de trecatoare.

In jurul meu, o insiruire de cuvinte se pierd in zare, imi fac cu ochiul si isi i-au la revedere la de la mine. Nu am chef azi.
Un singur fulg de zambet incearca sa-si faca aparitia pe scena deschisa a propriei figuri, dar degeaba totul se spulbera la cea mai mica bataie din picior. Nimic nu-si pot face loc printre zecile de conserve plictisite aruncate in propria ghena capilara.

Gandesc. Caut cu disperare. Nu gasesc. Tip de draci. Trantesc! Nu-mi pot gasi ultimul bon fiscal al ultimului meu zambet. Declar a fi un bon pierdut in autenticitatea propriului suflet.

Pledez vinovat si sunt dispus sa platesc o cautine pentru iesirea mea din agonie si plictiseala.

Acelasi copil plictisit,
Andu.

P.S.: Haidi taica sus cu ea. Tine-o bine, n-o lasa. Hop, hop.. I-auzi una: Bum. I-auzi doua: Bum.

Reprezenta cu caldura in suflet acea vreme ca in povesti.

Sub pasii aruncati al dansului fundamental, ne impinge trupurile sub limita existentei. Ne misca in ritmuri cat mai electronice. Sub vaporii adulmecati de acool verde care ne poarta gandurile in drumul invaluit de lume cu o multitudine de idei alese.

Dansam, ne miscam si tot in acelasi timp ne simtim bine. Ne place si iubim acest lucru, sa ne distram.

Acelasi copil care-si poarta pasii spre somnul care trebuie continuat,
Andu.

P.S.: Sunt dependent de sarituri cu skiurile.

Marele puhoi de lume este anesteziat de sunetele grav soptite si prost rostite de anumite alimente pastrate sub aspectul mucegaiului. Reactia chimica care-ti ofera mari ruperi si strangeri, incearca sa-si capete amploarea dorita si lovirea prin ecuatie a oricarui cetatean intre o varsta mult prea frageda pentru a intelege si destul de imbatranita pentru a-si linisti ridurile si a memora acele versuri prost create si regizate.

Totul se intampla intr-o Romanie prea saraca de altfel, pentru a-si cumpara un sunet de calitate la valoarea sumelor din strainatate. Incearca sa se multumeasca cu muzica de pe plaiuri traditionale, metamorfozata din populara sau lautareasca din vremea frunzelor aramii, in muzica poluanta si iritanta a artistilor si producatori nostri. Expiram cu repeziciune efectul de stopare, ducem lipsa unor antifoane care sa limiteze intrarea muzicii dezvaluitoare a jalnicelor versuri. Poporul roman refuza cu respect orice forma de calitate, orice sunet irezistibil acoperit de savoarea calitatii straine.

Sunt inmarmurit si actualmente coplesit de amploarea si sucesiunea manelelor. Incerc sa-mi pastrez sangele calm atunci cand zaresc un copil la varsta unui scolar de clasa intai sau a doua chiar, detinand un telefon performant atacat de sunetele dezastruoase ale manelelor. Raman socat…

Nu stiu ce fac Rihana, Akon sau Mika pentru Craciunul care ne stropeste inimile cu repeziciunea cu care se apropie, dar romanii nostri se pregatesc sa acumuleze multi bani in conturi de pe urma CD-urilor umplute de invelisurile colindelor. Da’ nu inegalabilul Stefan Hrusca se pregateste, ci Carmen Serban sau Florin Salam. Ei incearca sa acapareze orice piata de desfacere nou atintita. Nu cred ca mi-ar face mare placere sa ascult un colind traditional, de pe meleaguri populare, prost abreviat si urat cantat. Prefer sa nu am urechile infundate de toate prostiile.

Mai fac doi pasi in lumea uzuala, mai mananc o bomboana si incerc sa-mi reiau drumul.

Acelasi copil care uraste manelele si manelistii,
Andu.

Edit: Ce ne propun persoanele de la minister ..

Varianta BAC-2007, romana scris.

Am murdarit cu o leapsa plina de savoare si grandoare. Sa cant nu ma pricep, dar sa-mi valorific mintea pentru cateva versuri stranse intr-o punga de plastic, se poate rezolva in cateva zecimi de secunda.

Cei doi pungasi care au avut curajul si onoarea sa-mi atinga vocea suava si ragusita au fost : RaPeRbOy si acelasi vis nascut intr-o noapte de decembrie, Vis89.
Va multumesc baieti dar nu va iert.

Trebuie sa formam un mic cor, madrigal de preferinta, sa ne alaturam cele cateva versuri si poate vom avea noroc de a produce inevitabilul, castigarea meciului Steaua-Dinamo de catre stelisti. Auu , ce am zis.. ma gandeam doar la inlocuierea imnului vechi trecut prin cateva balti si prin inima milioane de patrioti.

Verific tempou’, aplic un sunet de fundal si ii dam drumul cu versurile :

Romania integrata cu adevarat o dorim,
Sufletele stanjenite de straini sa le oprim,
Astia sunteti , noi va platim
La renumele bun sa revenim.

Nu ma pricep. Sunt pulbere. Alta data poate imi va reusi.

O trimit mai departe peste mari si tari, peste lumea care a fost atinsa de leapsa .. o trimit , cui ?
Nu stiu. Dida si noua mea vedeta din lista Sara .

Acelasi suflet strain si lipsit de inspiratie,
Andu.

Au plecat , au venit si ne-au cuprins printr-o invaluire maiestroasa.

Chindie mare, balamuc de neinteles si o multime de urlete care se grabeau sa iasa din cochilia dulce-amaruie. Noi am fost, vestita masa paispe. Am baut, am mancat si pe alocuri cativa ne-am si distrat.

Undele sonore ale saxofonului nu era percepute si recunoscute de marea particica a unei populatii antisocialiste.
Cum intrau asa isi luau zborul catre inaltul si imensul tavan ascuns de ceva bucatele de panza dulce colorata. Totul in jur se rupea, lumea nu se misca. Erau ele, saxofonul, orga si nelipsita silueta cu chelie ascutita, burta cu o multitudine de foi, o frunte incrunta si experimentata voce pigaiata.

Prin particulele imaculate prezente intr-o structura amorfa, cu un luciu particular si lipsit de flexibilitate, se putea observa cum linia de plutire a bauturii fine tot era intr-o continua descrestere. Da, dupa un start timid, finalul a venit imediat, aducand cu el anumite stari de fericire si distractie. Undeva intr-un colt de masa murdar se putea zarea cateva sticle de whisky goale urmate intr-o ordine aleatorie de dozele de cola si cele a unor energizante cocosate si turtite.

Eram in culmea fericirii si al perfectiunii. Sunetul imbecil continua sa ne tortureze mintile si urechile. Nu aveam de ales, ori ne profilam pe o caterinca izbitoare ori o dadeam in proasteala si alegeam drumul unei casute primitoare cu un pat caldut. Alegerea era in mainile noastre, si am ales sa continuam showul.

Nu a fost tocmai showul pe care ni-l doream, dar eu, Andu Neurologu alaturi de Nini Spaniolul am fost rupti de realitate si de orice dispret asupra muzicii neprimitoare. Eram in forma maxima de putrefactie si inca miscarile ne erau adunate intr-un spatiu restrans si lipsiti de orice impuritate.
Au urlat laudele si iubirea despre eterna masa paispe prin ajutorul unui microfon si a vocii usor aroganta. Au fost, s-au strigat si la suflet ne-au ramas.

Distractia a continuat alaturi de cel mai cel mare barosan, proprietarul a haispe masini si palate, era acelasi Ninica. Nu putea lipsi acealasi Tibersiucs Ginecologul , Rusu Dinti Dha Aur si Vasilica Alexandru Smenarul. Toti formau un grup compact supravegheat de aproape de ale noastre pirandhe. Mancatzs.

Langa noi au mai avut prilejul si onoarea sa invete din ale distractiei si alte persoane mai putin stiutoare si cunoscute,apartinand altei mese, altei gupe de educatie si inflorire. Noi eram calificativul maxim in masele de preponderenta.

Am fost si ne-am facut aceiasi datorie a mesei paispe deja formata in mintile multor copii premergatori.

Acelasi copil care nu intalneste chelia dar se lupta cu gravitatia,
Andu.