Andublog punct COM

Dragostea este prezentata si infaptuita in zeci de culori, sute de ganduri si mii de globulete stralucitoare. Dar doar aduc in calea noastra un singur sentiment. Iubirea.

Apai daca toate-s bune si frumoase, tu, copilas mic si prost, de ce mai inseli? Dragostea iti arata culoarea roz a vietii, care nu este prezenta in toate momentele, dar macar pretuieste-o atunci cand iti lumineaza pupilele.  Cine da tonul acestei fanfare galagioase, acestui maraton amoros? Barbatul sau femeia? Nu se stie sigur, doar se percepe ca barbatul ar fi acel dirijor al fanfarei care da tonul unui cantec scandalos. Fac asta doar pentru ca nu-si pot pastra cumpatul atunci cand sunt provocati de diverse stimulente vizuale. Nu se multumesc cu atat, se lasa cu fluieraturi, ganduri.

Si apoi, pe urma, nu mare mai este distanta intre a pacatui pe ici pe colo cu gandul si a trece efectiv la fapte sa devina insesizabila… Sunt “badarani” in unele momente, folosesc diferite pretexte pentru a intra in vorba, iar nimic dupa nu-i mai face sa renunte la cucerirea formelor maiestroase impartasite de persoana din fata. Fundul se bombeaza miraculos, sanii isi pastreaza forma fierbinte si siropoasa, iar trupul prezinta o talie ca aceea a unei viespi. Putin, putin.. flama s-a aprins. Nu-ti mai scapa…

Dar sa nu ne gandim doar la noi, “badaranii”. Imaginati-va ce se zbate-n gandul unei femei atunci cand fesele unui mascul feroce joaca-n fata ochilor. Nu stie la ce sa dea drumul in gand, la fluieraturi, la ganduri sau sa treaca direct la actiune.  Bine doar ca femeile sunt mult mai fixate pe firul relatiei si nu i-ar da drumul deloc. Femeile iubesc pentru ca asa au fost montate pe un dispozitiv de trairi intense, pentru ca venereaza mult mai mult iubirea, pentru ca nu au renuntat probabil la viziunea eterna de Fat Frumos, sau chiar din naivitate.

Despre infidelitate putem vorbi mult timp de acum incolo. Uneori toata lumea a vorbit, dar s-a dovedit ca au vorbit prost si degeaba, trecand cu vederea peste aspectele importante ale acestui subiect. Acum, eu nu va pot da raspunsul, pentru ca pana acum nu m-am plictisit de persoana de langa mine, nu duc lipsa de sex periodic si nu am facut-o pentru ca, o iubesc. Dar sa nu uitam ca orice barbat, macar cu gandu’ si tot pacatuieste.

Of doamne… Semaforul se face rosu si stau linistit. In fata, un Audi A4, rosu ca focul. Demoralizat ca trebuie sa ma duc la scoala, priveam in departare ascultand niste beaturi moarte pe la vreun radio. Privirea e aruncata pana cand… o blonda buna coboara din masina din fata. Armele din dotare, niste pantaloni albi, stramti, un decolteu de te pierdeai in el si o privire insistenta si ucigatoare. O vad si o urmaresc cu priviri ascunse. Poc, se duce la portbagaj, il deschide si si si si.. ce credeti? Se apleaca pana-n capatul portbagajul sa ia o punga. Aoleu, am innebunit. Pret de cateva secunde am ramas cu gura deschisa iar cele mai negre ganduri au devenit roz, alaturi de chilotii ei albi..  Bineinteles ca miracolul a durat foarte putin, nu stiu cand am avut timp sa si claxonez ca un “badaran” si sa atrag toate privirile soferilor de la semafor.

Eram innebunit, acum mi-am mai pierdut din entuziasm.

Gandurile scumpirii sunt aruncate in valiza prezentului. Sunt o povara pe umerii romanilor. Un nou val de scumpiri ne ataca ca un uragan extrem de puternic pe toate fronturile. Ne ataca intr-o sesiune generica la nivel de industrie, comert sau productie.

Imbibam totul in vina cresterii monedei europene fata de propria moneda. Suntem intr-o cadere libera cu multe lipsuri si neajunsuri. Aceasta scadere nu ne poate aduce decat mai mult loc liber in buzunare sau portofel. Valoarea unui teren, a unei case sau a unui autoturism a crescut peste noapte, lucru ‘ajutat’ de deprecierea in ultimele luni a leului, in avantajul monedei europene. Astfel, devalorizarea leului a dat peste cap planurile omului de rand care avea de gand sa mai faca o achizitie importanta.

Un inceput prost de an, care nu poate decat sa ne dezechilibreze pe tot parcursul anului. Ne chinuim cu lopeti si ciocane, cu carti si caiete, o forta fizica extrema, dar tot nu reusim sa ne ducem tara pe o linie mai ascendenta decat cea de plutire. Platim taxe inventate la un pahar de bere, dar nimic nu ne poate garanta un trai mai bun. Nu mai exprimam logica in miscare si actiune, guvernul si parlamentul sunt intr-un declin total, iar certurile sunt adaugate pe lista lucrurilor necomplementare.

Acelasi copil care nu intelege rolul parlamentarilor,
Andu.

Nu am chef sa scriu.
Simt nevoia sa scriu, dar poate ca durerea de cap sau oboseala dupa tema la matematica ma retine din unul din cateva subiecte interesante.

In minte am cateva idei si poate ca si-o intamplare ciudata dintr-o oarecare ora isi face aparitia prin materia mea galben-aurie.
Maine poate o sa am acea stare dornica de voi , de cititorii mei preferati (pe dreacu preferati)

Daca nici maine nu reusesc , insemna ca pauza va fi prelungita ceva mai mult timp, poate pana luni sau marti.
Pana mai tarziu, Andu va ureaza un paishpe fericit si toate cele nebune.

Acelasi suflet pentru care paishpe reprezinta ceva,
Andu.

Unui copac ii tremura singura pereche de frunze care se mai afla la aceasta data in componenta inimii sale.
Ploua, e frig si vantul urla cu putere asupra oamenilor.

Acelasi picaturi de ploaie fara continut imi ating cu barbatie firele de par recent aranjate. Nu prezinta nici cea mai mica particica din mila binecuvantatoare. Incearca sa ma atace si sa-mi provoace o suferinta prin intermediul brutei si fortei naturii.
Nu stiu se fac. Incotro s-o iau? Oare drumul latularnic care-mi strabate mintea cu ajutorul unei sageti din otel, imi va purta mai repede trupul umed si greoi spre o scara de bloc departata si calduroasa? Oare?

Ploaia incearca sa ma molestez, atat verbal cat si sufleteste. Nu am puterea necesara pentru a-mi nota un raspuns primordial care sa ma abtina de la unele injurii.

Dau sa pasesc, dar o groapa plina cu apa imi sta in calea sosetelor mele uscate. Incep sa ma enervez tot mai rau asupra nervozitatii naturale care ma ataca si ma face sa ma inec intr-un butoi umplut de o melancolie umeda, o melancolie care-mi va razbuna sufletul asupra lumii care-mi imprejmuieste viata si timpul liber.

Nu stiu ce faci tu acum dar eu sunt un pic tacut si alaturat timiditati. Stau si ma gandesc ca nu pot sa-mi imaginez un noiembrie rabdator si linistit. Mereu il vad intr-o pasa proasta, prins fara nici o scapare. Ma incurc mereu de frunzele ruginite azvarlite de forta vantului care-mi zgarie ochii, privesc mereu ploile dese, umede si seci care-mi spala gandurile murdarite de umbra pasilor mei. Este acel noiembri ragusit de amploare tunetelor si orbit de fulgere in noptile intunecate care-ti sperie gandurile.

Acelasi copil care uraste ploaia,
Andu.

P.S.: Constanta e sub ape.

Uitat de trecut, invaluit de viitor.

O dezvaluire importanta care ma va ajuta spre descoperirea unui viitor destul de neconcludent. Drumul este unul care nu va fi deschis cu o prima cheie gasita la marginea unei guri de canalizare. Totul trebuie analizat alaturi de un studiu care-mi va folosi toata inteligentea mea mica asupra unui mic si singur amanunt. Viitorul.

Cine am fost, ce am ajuns si ce o sa fiu ?
Cine am fost, se poate afla de la o sursa pe cat de secreta pe atat de discreta si vicleana.
Un trecut alaturat unei copilarii bucuroase. Eram acelasi copil cu note bune si cu o hartie-n mana la sfarsitul oricarui an scolar. Eram un exemplu demn de respectat , eram aceeasi silueta care functiona la baza cu o mandrie din partea parintilor si cu o lauda. Eram acelasi suflet din spatele blocului care trosnea mingea in gardul vecinului. Un copil fericit a carui copilarie sunt categoric si precis ca a fost pierduta o data cu cresterea si maturitatea individului in cauza.

Copilaria este uitata in lanul mare si uscat de grau din spatele unei paduri verzi in curs de formare. Acum sunt la momentul coplesirii si inceputului unui regret spre o mare pierdere existentiala care nu poate fi gasita si recuperata intr-o numaratoare pe cateva degete lungi si fine.
Am ajuns sa fiu un elev de liceu smerit, care nu exceleaza la nimic, dar se mentine cu modestie la mijlocul clasamentului.
Am ajuns sa ma gandesc cu disperare la o vreme care s-a dispersat in jurul meu si care se constituie doar intr-o slaba amintire.
Am ajuns la partea umeda unde noi forme de intrupare au rolul de a-mi purta sufletul si mintea spre un alt mister transfigurandu-l intr-o fericire care poate fi gustata si rontaita peste putina vreme.
Acest strigat al meu de disperare acrisor duce si apartine unei dorinte a individului de a-si depasi limitele anuland astfel emotia trecatoare care-i cuprinde trupul cu o forta artificiala.

Cand voi ajunge undeva , ceva mai putin peste cinci sau sase ani , imi voi aduce aminte de aceste momente. Atunci probabil voi incepe un nou stil de viata. Cat de placut sau neplacut nu se poate afla decat la momentul oportun. Pentru viitorul meu incep sa-mi bat cuie-n cap deja de acum. Gandurile imi sunt plecate spre o inginerie civila, cred ca-mi place si cred ca voi fi mandru de aceasta facultate si una dintre meseriile din domeniu.
Incerc sa nu ma gandesc inca la casatoria de peste sapte-opt ani. Urasc cu dispret ideea de a-mi asupri ceva mai multa raspundere. Inca sunt in pas de recurs si solicitare pentru un eventual viitor.

Acelasi copil care si-a iubit copilaria,
Andu.