O zi lunga. Destul de lunga iar acum este aproape de sfarsit.
Doar ce mi-am intors pantofii si gandurile pline de noroi de la proiectia unui film pe un perete alb.
Plin de entuziasm si fericire, imi scufundam ultimii pasi spre locurile aflate pe bilet, sau nu. Nu citisem nimic despre film, mai ales ca nici titlul nu-l stiam. Dar totusi, vroiam sa-l vad.
Mare greseala..
Boum. Se stinge lumina si cosmarul se desfasoara. Limbile ceasului isi manifesta trei miscari la stanga si deja… Andu inchide ochiul stang. Totul se desfasura intr-o zona eficace si esentiala. Zona inimii si a toracelui. Dar de ce sa te ascunzi dupa niste pleoaple inchise? In fata lor se petreceau lucruri minunate. Un omulet, un kinder era operat. Doar inima o schimbau, nimic mai mult. O operatie de rutina, pe care as putea sa o realizez chiar si eu, mare scofala. Stai, nu asta era surprzia. Saracutul de el, era imun la substantele anesteziante. Aflat in timpul interventiei pe cord deschis, el simtea fiecare incizie a bisturiului, dar era paralizat si nu putea cere ajutor nimanui. Si totul se intampla intr-un cadru prietenos.. toracele bine deschis, vase de sange, inima si tot ce mai poate fi vizibil pe acolo. O superbitate.
Tot timpul, ochii mei au fost ascunsi ori de pleoapele incordate, ori de firele de par ale talibanului din fata mea, ori de maneca bluzei mele.
Un film genial, de altfel. O idee pe care nu am mai vazut-o in desfasurarea altui film.
Daca stati bine la vizualizarea unor parti componente ale corpului sau holbarea la miscarile vii ale inimii, vi-l recomand cu cea mai mare placere. Daca nu, pacat. Incearca sa aduci un joc Tetris la tine.
Acelasi copil traumatizat,
Andu.
L.E.: Filmul se numea Sub anestezie(Awake) cu Jessica Alba si Hayden Christensen.
Tags: Andu, cinema, film, recuperare