Andublog punct COM

Nu pot vizualiza liniile si formele ei bine conturate. Nu o stiu, ma chinui sa mi-o aduc aminte. Ar conta daca as sti cat este ceasul? Probabil ca nu. Ar putea fi suparat pe mine si m-ar minti spunandu-mi ca este ora noua sau chiar zece. Bineinteles, prea tarziu ca ma intalnesc cu ea, sa-mi reamintesc formele si linilie bine conturate. Renunt, nu-l consult. Il las in sertar si plec in cautarea altuia. Zarea imi arata grabita unul potrivit si cu siguranta, unul care nu minte. Liniste, il astept la colt. Hop, l-am inhatat si l-am bagat in buzunar. Cu siguranta e ..

..singurul ceas dupa care-mi pot ghida emotiile sistemului nervos. Pot reanima si bataile inimii. Pulsul creste, dar am incredere ca nu ma va trada.  Brusc, imi indeplinesc visul. Nu ma tradeaza si ma face sa-mi dau seama ca pentru tine totul pare, ma crezi sau nu, file de poveste. Bataile nu au puterea de a alunga fortele neputincioase ale orelor care se transforma-n zile sau a secundelor fecundate-n ore interminabile. Pana sa-mi reamintesc liniile si formele frumos conturate, timpul se joaca cu mine. Trece din ce in ce mai greu. Disper!

Tu, ma faci sa-mi dau seama ca pentru mine exista un singur anotimp. Unul care nu-si etaleaza puterile prin extreme naturale, ci doar prin magie. Un anotimp care-mi dezvolta visele fericite in unele de exceptie. Cand visez o iarna ca-n povesti, poc magie! Mi se daruieste una ca-n basme. Simt ca sunt cu cea mai frumoasa fata, dar fara nicio explicatie ma trezesc cu dragostea unei printese. Ochii ei imi dezvaluie placerea neintalnita vreodata si incearca sa-mi arate lumina dragostei.

Imi dezvolt dragostea mea daunatoare asupra sufletului ei firav. Ceva spectaculos ma atrage,  ma face sa ma simt mai aproape de… dragostea implinita. Dar totusi sa nu uitam ca am un timp extrem de pretios pentru a-l petrece cu tine.

Cu totii incercati sa-mi opriti timpul, sa ma treziti din vis, dar ceva ma face sa cred ca nu visez si inapoiaza si fortele rautacioase. Doua cuvinte, atat.

O iubesc!

Pasesc timid, dar parca putin dezghetat si amortit de curaj in camera intunecata. Ma chinui cu puterea dragostei sa-mi las vaporii timiditatii la intrare.

Intuneric rau. Nu ma abtin si incep sa tremur, dar la scurt timp ma linistesc. Incep sa simt in departata negura a intunericului susotelile scanteilor a doi ochi. Ochi caprui, ai caror sclipire va fi greu de aruncat intr-o galeata murdara. Nu ma despart de culoarea puternica a ochilor si incep sa port urma lor. Ii urmaresc intr-un destin luminos si incantator care avea sa-mi separe aleile de strazi. Astfel raman pe aleea sentimentelor, incep sa ma apropii de tine.

Nu ma grabesc, incerc sa nu stric momentul. Dar totusi trebuie sa fac ceva pentru ca propriul organism nu poate rezista multa vreme formelor vaporoase si sunetelor senzationale. Tu, plutind in admiratia ochilor mei, incerci sa ma eviti usor si anevoios cu raspuns pur negativ. Nu pot accepta si totusi insist, numai pentru a-mi demonstra dragostea fata de tine. Golind pahar de complimente, ma revad apeland doar un singur prieten. Prietenul cel mai curajos, cel al fortei.

Imi arcuiesc fortele intr-un mod specific, incerc sa le dau esenta si naturaletea existenta si in suflet. Sa fii nevoita sa pleci la un moment dat de acolo, din camera inimii tale, renuntand la minunea ce ti-a daruit un manunchi de stele, nu poate fi decat un blestem, ai putea tipa dar Continue reading »

Nu-mi pot vizualiza in minte imaginea ceasului. Nu o stiu, ma chinui sa mi-o aduc aminte. In acest moment neglijabil nu stiu cat este ceasu’ si totodata nu ma intereseaza ca el ar putea arata ora noua sau sase. Ma gandesc doar ca in aceste clipe nu-mi pot depasi fericirea feroce pe care o raspandesc pe toata intinderea acestui pamant umezit.

Sigurul ceas dupa care-mi pot ghida emotiile sistemului nervos, sunt doar bataile inimii tale. Pulsurile care nu si-au indeplinit visul de a ma trada pana acum. Pentru ca langa tine, totul pare, ma crezi sau nu, file de poveste. Batai care nu-mi pot alunga fortele neputincioase ale orelor care se transforma-n zile sau a secundelor fecundate-n ore interminabile.

Pentru mine exista un singur anotimp. Unul care nu-si categoriseste puterile prin extreme naturale, ci doar prin magie. Un anotimp care-mi dezvolta vise fericite in unele de exceptie. Cand visez o iarna ca-n povesti, poc magie! Mi se daruieste una ca-n basme. Adorm subit inapoi, simt ca sunt cu cea mai frumoasa fata, dar fara nicio explicatie ma trezesc cu dragostea unei printese. Ochii ei imi dezvaluie o placere neintalnita vreodata si incearca sa-mi arate lumina satisfacerii dorintelor. Dorinte umplute de dulcegaiul mierii si al dragostei infinite pe care o ofera.

Imi dezvolt iubirea mea cazatoare asupra sufletului ei firav. Ceva spectaculos ma atrage, e chiar ea. Frumusetea si iubirea divina, ma asteapta pe mine.
Dar totusi sa nu uitam ca am un timp extrem de vartos pentru a-l petrece cu tine.

Toti incercati sa-mi opriti timpul dar ceva va doboara mana demonica prin puterea semnificativa a doua cuvinte. O iubesc!

Acelasi copil visator,
Andu.

Reprezenta cu caldura in suflet acea vreme ca in povesti.

Sub pasii aruncati al dansului fundamental, ne impinge trupurile sub limita existentei. Ne misca in ritmuri cat mai electronice. Sub vaporii adulmecati de acool verde care ne poarta gandurile in drumul invaluit de lume cu o multitudine de idei alese.

Dansam, ne miscam si tot in acelasi timp ne simtim bine. Ne place si iubim acest lucru, sa ne distram.

Acelasi copil care-si poarta pasii spre somnul care trebuie continuat,
Andu.

P.S.: Sunt dependent de sarituri cu skiurile.

Miscarea care-ti intrerupe orice picatura de suflare.

Incerc, ma apropi de tine. Vreau sa fiu cat mai linisit si de emotie sa incerc sa nu ma strecor usor si indecis sub hainele ce poarta-n gandul meu un decolteu usor vizibil si un nasturel foarte greu de atins dar in acelasi moment usor de deschis.

Ma misc, incerc sa nu-ti ofer nici o scapare. Te lasi pe spate, iar eu incerc sa te tin nemiscata si sa pornesc herghelia de calutui ai emotilor in sufletul tau. Aplec usor capul spre tine si … buzele mele sunt condamnate pe nedrept pentru indrazneala lor de a-ti fascina ale tale papile gustative din borcanul abundentei oferind un spectacol gratuit ochilor mei flamanzi de viata. Acum, trebuie sa-mi ispasesc pedeapsa, care s-a consacrat in acelasi sarut plin savoare in urmatoarele momente petrecute.
Din sufletele noastre emotiile fug spre unele drumurile prafuite si aduc in preajma noastre mici sentimente de dezlantuiere si gasirea unor soluti la urate noduri ale funiei destul de parghuita de timp. Movul din mintea ta este cuprins de un galben inflorit si plin de viata, si intr-un vartej coplesitor o singura particica din corp nu poate fi domolita si nu o pot sa stapani. Inima mea.
Te privesc pe sub fereastra incetosata a genelor, voi acelasi copilas care-ti nurmara sprancenele la fiecare ocazie, caruia ii este sortit sa te vada in fiecare zi mai mult decat ieri, toate spre un drum lipsit de infinit.

Un locusor perfect, aceiasi lumina difuza din fiecare seara ne face sa ne simtim perfect. Eu conducandu-mi imaginatia, trag usor de bluzita catifelata. Ahh , incepe sa-mi placa. Dorim si visam acelasi lucru, acelasi trupuri goalase ale carui multimi de suflete bantuite intr-o miscare eleganta , intr-o zi dezordonata din cauza unui vant de noiemebrie. Un vant care ne face sa fim lipsiti de vajul care ne bantuie ferestrele bine securizate .

Da, suntem singuri si totul continua intr-o liniste terifianta. Nu putem fi deranjati, suntem lipsiti de exhibitii.
Acum, liniste va rog. Orice zgomot zapacit ne poate goni intr-un mod extrem de ciudat.

Se termina, adorm cu tine-n brate , iar cand ma trezesc nu te mai pot zari. Disperat si increzator, gasesc langa telecomanda aruncata un bilet cu urmele buzelor tale si un mesaj impozant: Te iubesc !

Aceeasi celula a dragostei,
Andu.