Andublog punct COM

Se facea ca acum cativa ani, in copilaria mea, sa nu existe urma de calculator, internet sau playstation. Pur si simplu, imi umpleam timpu’ ca orice copil, uitandu-ma la desene animate. Aproape singurul lucru comun al copilariei mele si a celei existente acum.

Acum, copiii se distreaza jucandu-se NFS pe calculatoru’ sau butonand telecomanda imensului robot. Stau, ma uit la ei si sunt atent la ultimile minunatii ale tehnologiei. Observ cum au evoluat lucrurile si imi dau seama ca nu e ceva rau ca nu inteleg sa mai asamblez o jucarie ciudata. La o varsta destul de mica, la nici 4-5 ani, deja butoneaza calculatorul de la un capat la altul si mai ajung sa-si invete si parintii.  In schimb, eu la 4-5 ani de-abia descopeream mania caruciorului cu rulmenti, iar in sange se ingloba un pigment piroman. Pocnitori, bubuitori si alte trasnai.

Aveam un intreg arsenal de pocnitori. De la cele mai simple, alea cu surub si cu catran, pana la cele facute dintr-un spray si incarcate cu  carbid. Iesirile-n cartier se lasau cu zgomote destul de puternice. Ne mandream si faceam concurenta care prastie trage mai departe. Apai, sa nu mai zic ca pe la vreo 6-7 ani au inceput sa apara pistoalele cu bile, sa vezi atunci, nenicule, cum culegeam bile de pe jos.

Nu ascultam muzica la iPod si nici nu vorbeam la telefon mobil cu camera. Muzica, si aia o cumparai, o ascultam la un casetofon Panasonic pe care, din pacat, l-am pierdut.

Multe jucarii am avut, dar niciuna nu se putea compara cu astea de acum. Aveam masini cu telecomanda, dar avea fir. Imi doresc sa-mi fi amintit mai multe despre gadgeturile copilariei, dar vad ca nu pot. Pacat, Dorele, pacat.

Tags: copilarie, ipod, masini, personal, piroman

Asupra mea se abate primavara. Un aer cald ma inconjoara si amintirile imi sunt dezghetate. Imi aduc perfect aminte orice sclipire, orice scama de veselie. Mai exact, imi aduc aminte de cea mai frumoasa perioada. Copilaria.

Chiar daca se afla intr-o zona indepartata, bat drumu’ lung si incep sa-mi amintesc. Nu stiu exact cu ce sa incep. Multe lucruri importante s-au perindat, toate la fel de amuzante.  Foarte usor as putea sa-mi amintesc prima mea zi de scoala, reteta de preparare a ramelor si viermilor in spatele blocului (bineinteles, le si mancam), prima data cand mi-am spart capu’ sau chiar cand mi-am pierdut virginitatea. Oare cel din urma poate face parte din copilarie? Pan’ la ce varsta se stabileste copilaria? Ezit sa discut despre astea. Sunt lucruri amuzante stiute de oricine.

Inainte sa ti se rupa inima-n patru bucati din cauza unei fete, mai este un moment unic de dezamagire prelungita: cand afli ca Mos Craciun nu exista! Este o trauma care te urmareste cativa ani buni. Mie, si acum mi-ar fi placut sa mai cred inca in Mos Craciun. . Pot spune ca m-am saturat de banalele hartii numerotate, chiar daca am mare nevoie de ele. Chiar mi-as mai dori sa fiu entuziasmat in fiecare dimineata de surpriza care ma asteapta. Inca imi mai doresc sa cred in Mos Craciun.

Trauma avea sa se intample pe la varsta de 7 ani, cam asa.  Inainte de Craciun cu cateva zile, auzisem de la baietii mai mari decat mine ca Mos Craciun nu exista si mi-au spus sa caut cadourile prin casa, sa cotrobai bine. Zis si facut. Am cotrobait, am cotrobait prin toata casa. Am scos din sifonier toate hainele, le-am aruncat-n mijlocul casei. Efectiv, tot ce se afla in sifonier, pe rafturile mobilei au fost scoase si aruncate in mijlocul casei. Si pana la urma le-am gasit. Erau in lada patului din camera parintilor. Le-am luat, si ce credeti ca am facut? Le-am ascuns la randu’ meu. Le-am ascuns la bunica-mea la casa. Le-am pus in magazie. Saracii parintii mei, l-au cautat mult timp. I-am intrebat ce cauta, dar au zis ca nimic. Asa ca au fost nevoiti sa-mi cumpere alt cadou. Si pana la urma tot eu am avut de castigat. In dimineata de Craciun aveam doua cadouri.

Leapsa de la Ade. O poate prelua cine vrea.

PS: Mi-am luat o bataie pentru hainele aruncate-n mijlocul casei, vai mama mea!

Tags: Andu, copilarie, leapsa, Mas Craciun, personal

Analiza ultimei vieti anterioare:

---

Cred ca ai fost… femeie in ultima ta viata.
Te-ai nascut: undeva in teritoriul modern din Africa de Nord in jurul anului 975.
Meseria ta a fost de: Designer, Inginer sau Fierar.

---

Cum ai fost:
Un inveterat cautator al dreptatii si intelepciunii. Anticipatie care te-a ajutat sa vezi in viitor si sa ii ajuti pe ceilalti. In viata aceasta va trebui sa cauti tu ajutorul celor pe care i-ai ajutat atunci.

---

Ce trebuie sa corectezi in viata actuala :
Lectia ta este aceea de a-i proteja pe cei neajutorati, ca de pilda copii cu probleme sau animale. Vei invata ca oferind dragoste este mai mult decat un dar divin.Hei la naiba!P.S. Era aruncata-n cutiuta cu amintiri. Nu  mai stiu exact ce site mi-a oferit aceasta informatie..

Tags: copilarie, inginer

O scap din mana.
-Prinde-o, ba, ca fugeee!
Iau haina pe mine, incalt repede tenesii si alerg. Alerg cat pot de tare, dar nu o pot ajunge. Ma lovesc de destule obstacole dificile si in al doilea rand, se dovedeste a fi mai rapida decat mine.
-Ajutati-ma s-o prind pe cea in culori vesele, pe ea! Ajutati-ma! Nimeni nu ma baga in seama, lumea a ramas la fel de nenorocita chiar de la venirea ei, nu s-a schimbat deloc. Ma chinui singur, dar se pierde in multimea dezlantuita. Cumpar un buchet mare de lalele vioi colorate, aleg o ciocolata neagra si ma hotarasc s-o astept in acelasi patut in care ne-am intalnit.
O astept o ora, doua.. timpul alearga in jurul meu. Sunt trist, incep lacrimile si suferinta de sine. Nimic nu poate fi recuperat, dar totusi ceva se intampla. O scurta bataie in usa camarutei se aude vioi. Ma reped sa deschid.

Daaa! S-a intors. Ii inmanez florile, o sarut dulce si o prind cu repeziciune in piept. Nu vreau s-o mai pierd niciodata.
A fost clipa de pierdere a copilariei si a bucuriilor traite atunci.

Declar ca sentimentele si amintirile copilariei au fost readuse in pieptul meu.

Acelasi baiat care nu-si va uita copilaria,
Andu.

Tags: ciocolata, copilarie, lalele, personal

Intr-un vag sistem, imi reactualizez datele cu privire la oamenii romani si la ajutorul lor.

Cracindu-ma la o distanta de trei centimetri, dau cu mouse-ul in balta si inteleg. Inteleg cum, nici la doua taste distanta iti poti alatura mintii tale o parere proasta despre persoana din partea opusa a ferestrei de messenger. Ma sting usor si imi dau seama mai bine, niciodata nu mi-a fost in ajutor si si-a facut loc in lista doar pentru ca el avea nevoie de un oarecum ajutor. Iar eu, ca un copil naiv ce sunt, nu am facut decat sa-l ajut, cat de bine am putut..

Nu dezvalui nume sau identitati, nu ma arunc in afirmatii jegoase sau cuvinte jignitoare, imi postez doar libera parere despre o persoana. Parere care a fost scoasa de sub radicalul unei persoane de treaba, ajungand la limita care tinde spre infinit a persoanei ingamfate. Un strigat anapoda, o frunza verde in mijlocul iernii, toate ne arunca la o dezlantuire fermecata de un zambet fals..

Cuvinte sau fraze intregi imi evoca si spulbera minunata minte, dar ma limitez doar in zona bunului simt si ii fac cadou cateva jetoane arse transformate in jar colorat puternic aprins.

Acelasi copil naiv,
Andu.

PS: Pe viitor sper ca atentia se fie distribuita mult mai bine..

Tags: copilarie, personal, ura

Uitat de trecut, invaluit de viitor.

O dezvaluire importanta care ma va ajuta spre descoperirea unui viitor destul de neconcludent. Drumul este unul care nu va fi deschis cu o prima cheie gasita la marginea unei guri de canalizare. Totul trebuie analizat alaturi de un studiu care-mi va folosi toata inteligentea mea mica asupra unui mic si singur amanunt. Viitorul.

Cine am fost, ce am ajuns si ce o sa fiu ?
Cine am fost, se poate afla de la o sursa pe cat de secreta pe atat de discreta si vicleana.
Un trecut alaturat unei copilarii bucuroase. Eram acelasi copil cu note bune si cu o hartie-n mana la sfarsitul oricarui an scolar. Eram un exemplu demn de respectat , eram aceeasi silueta care functiona la baza cu o mandrie din partea parintilor si cu o lauda. Eram acelasi suflet din spatele blocului care trosnea mingea in gardul vecinului. Un copil fericit a carui copilarie sunt categoric si precis ca a fost pierduta o data cu cresterea si maturitatea individului in cauza.

Copilaria este uitata in lanul mare si uscat de grau din spatele unei paduri verzi in curs de formare. Acum sunt la momentul coplesirii si inceputului unui regret spre o mare pierdere existentiala care nu poate fi gasita si recuperata intr-o numaratoare pe cateva degete lungi si fine.
Am ajuns sa fiu un elev de liceu smerit, care nu exceleaza la nimic, dar se mentine cu modestie la mijlocul clasamentului.
Am ajuns sa ma gandesc cu disperare la o vreme care s-a dispersat in jurul meu si care se constituie doar intr-o slaba amintire.
Am ajuns la partea umeda unde noi forme de intrupare au rolul de a-mi purta sufletul si mintea spre un alt mister transfigurandu-l intr-o fericire care poate fi gustata si rontaita peste putina vreme.
Acest strigat al meu de disperare acrisor duce si apartine unei dorinte a individului de a-si depasi limitele anuland astfel emotia trecatoare care-i cuprinde trupul cu o forta artificiala.

Cand voi ajunge undeva , ceva mai putin peste cinci sau sase ani , imi voi aduce aminte de aceste momente. Atunci probabil voi incepe un nou stil de viata. Cat de placut sau neplacut nu se poate afla decat la momentul oportun. Pentru viitorul meu incep sa-mi bat cuie-n cap deja de acum. Gandurile imi sunt plecate spre o inginerie civila, cred ca-mi place si cred ca voi fi mandru de aceasta facultate si una dintre meseriile din domeniu.
Incerc sa nu ma gandesc inca la casatoria de peste sapte-opt ani. Urasc cu dispret ideea de a-mi asupri ceva mai multa raspundere. Inca sunt in pas de recurs si solicitare pentru un eventual viitor.

Acelasi copil care si-a iubit copilaria,
Andu.

Tags: copilarie, Ganduri, liceu