Andublog punct COM

Habar nu am de unde o sa gasesc atatea adevaruri despre mine, dar conteaza ca ma chinui.

1. Habar n-am ce fac.
2. Imi place sa nu ma duc la facultate.
3. Calculatorul dintotdeauna mi-a facut fitze.
4. Niciodata nimic nu merge cum trebuie.
5. Playlistul din winamp il pierd mereu.
6. Unghiile mi le rod de cate ori am ocazia.
7. Imi place sa va iau la misto.
8. E tarziu si chiar nu imi e somn.
9. Nu, nu sunt gay.
10.Iubesc iarna.
11.Am mai multe kilograme decat tine.
12.Parul ma enerveaza mereu.
13.Adidasii imi put mereu. Continue reading »

Facultatea-i pe tocuri, Andu danseaza cu ea.  Andu-i pe fuga, profesoara ii spune sa stea. Un prof de info gras, un matematician proaspat ras, o profa da din suflatori, toti pornesc in pasi de dans. Ma las dus de nas, ma las adormit de gras si ca prin vis intru in pasii de dans. Au mai ramas 2 ore pe ceas. Studentul e bun ramas iar daca nu-l prinzi de nas el pleaca fara sa auzi un glas. Daca nu-i aici, pleaca prin alte locuri. Baruri, localuri si parcuri. Viata e inalta, iar pe tocuri e si mai frumoasa. Nu pleca de la cursuri si ai sa vezi, cate lucruri minunate ai sa pierzi. Imparte vinul cu colegul tau de banca, minte-l putin si sigur imaginea ta o sa creasca. Apoi daca mai esti in stare, pleaca prin Campus la vanatoare de glezne si parfumuri, daca ai gasit-o si crezi ca nu are prea multe fumuri in dotare, luati de picioare doua pahare…

Facultatea-i pe tocuri, Andu danseaza cu ea.  Andu-i pe fuga, profesoara ii spune sa stea. Spune-i sangelui ce trebuie sa simta, lasa-ti ochii in voie sa minta. Arata-i mainii ce mana sa prinda, danseaza pana cand cerul incepe sa se aprinda.

E.M.I.L - Noaptea

M-am trezit nefericit. Fericirea plecase-n zorii zilei. Odata cu plecarea ei, m-am gandit ca trebuie sa ma rastorn cu culcusul meu cald si fug spre baie. Urma inca o zi la facultate.

Facultatea, un numar mare de probleme, multe scurgeri ale informatiilor si multe, foarte multe lucruri neintelese. O porcarie facultatea. Unde-i sala aia mare, cu bancile mazgalite si scaunele rupte? Unde-i sala aia in care se adunau 25 de elevi cu aceleasi idei si perceptii? Unde-i sala aia mare in care nu intalneam colegi, ci niste prieteni? Unde au ramas profesorii aia nebuni, dar intelegatori? Unde-i galagia si rasetele-n hohote din timpul orelor? Unde sunt toate? Unde au disparut?

Oare au disparut odata cu trecerea timpului? Nu, nu cred. Au ramas tot acolo, numai ca actiunea se desfasoara cu alte personaje la fel de galagioase ca noi.  Noi am plecat. Ne-am luat fiecare drumu-n brate si acum incercam sa defrisam multe paduri de probleme neintelese. Am ales facultati diferite, poate ca unii au nimerit la aceeasi facultate. Degeaba, tot nu mai e scanteia aia care aprindea o prietenie inchegata. Au disparut toate din viata noastra odata cu terminarea liceului. Mai raman doar amintirile, bune de desfasurat nepotilor sau la intalnirile de peste vreo 10 ani. Deci sincer acum, chiar mi s-a facut un dor nebun de liceu. Vreau din nou in liceu, vreau sa rad continuu si sa ma dea profesoara afara. M-am saturat sa fiu amenintat ca nu ma baga-n examen..

Bai fratilor, voi astia mai mici, sa nu credeti ca la facultate e viata, ca nu e asa. Va inselati amarnic. Bucurati-va cat timp mai este, chiar daca Bacalaureatul vine rapid. Bucurati-va de toate si nu uitati sa ramaneti cu amintiri frumoase.

PS: Hei, fosti colegi, turnam o intalnire de gradu’ zero in weekend?

Asupra mea se abate primavara. Un aer cald ma inconjoara si amintirile imi sunt dezghetate. Imi aduc perfect aminte orice sclipire, orice scama de veselie. Mai exact, imi aduc aminte de cea mai frumoasa perioada. Copilaria.

Chiar daca se afla intr-o zona indepartata, bat drumu’ lung si incep sa-mi amintesc. Nu stiu exact cu ce sa incep. Multe lucruri importante s-au perindat, toate la fel de amuzante.  Foarte usor as putea sa-mi amintesc prima mea zi de scoala, reteta de preparare a ramelor si viermilor in spatele blocului (bineinteles, le si mancam), prima data cand mi-am spart capu’ sau chiar cand mi-am pierdut virginitatea. Oare cel din urma poate face parte din copilarie? Pan’ la ce varsta se stabileste copilaria? Ezit sa discut despre astea. Sunt lucruri amuzante stiute de oricine.

Inainte sa ti se rupa inima-n patru bucati din cauza unei fete, mai este un moment unic de dezamagire prelungita: cand afli ca Mos Craciun nu exista! Este o trauma care te urmareste cativa ani buni. Mie, si acum mi-ar fi placut sa mai cred inca in Mos Craciun. . Pot spune ca m-am saturat de banalele hartii numerotate, chiar daca am mare nevoie de ele. Chiar mi-as mai dori sa fiu entuziasmat in fiecare dimineata de surpriza care ma asteapta. Inca imi mai doresc sa cred in Mos Craciun.

Trauma avea sa se intample pe la varsta de 7 ani, cam asa.  Inainte de Craciun cu cateva zile, auzisem de la baietii mai mari decat mine ca Mos Craciun nu exista si mi-au spus sa caut cadourile prin casa, sa cotrobai bine. Zis si facut. Am cotrobait, am cotrobait prin toata casa. Am scos din sifonier toate hainele, le-am aruncat-n mijlocul casei. Efectiv, tot ce se afla in sifonier, pe rafturile mobilei au fost scoase si aruncate in mijlocul casei. Si pana la urma le-am gasit. Erau in lada patului din camera parintilor. Le-am luat, si ce credeti ca am facut? Le-am ascuns la randu’ meu. Le-am ascuns la bunica-mea la casa. Le-am pus in magazie. Saracii parintii mei, l-au cautat mult timp. I-am intrebat ce cauta, dar au zis ca nimic. Asa ca au fost nevoiti sa-mi cumpere alt cadou. Si pana la urma tot eu am avut de castigat. In dimineata de Craciun aveam doua cadouri.

Leapsa de la Ade. O poate prelua cine vrea.

PS: Mi-am luat o bataie pentru hainele aruncate-n mijlocul casei, vai mama mea!

Azi am spalat masina si la norocu’ pe care-l am, in urmatoarele 24 de ore o sa ploua. De acum, cand ploua sa stiti de ce. Pentru ca a spalat Andu masina. Din banii lui proprii si personali, castigati ca persoana fizica.

Nu pot vizualiza liniile si formele ei bine conturate. Nu o stiu, ma chinui sa mi-o aduc aminte. Ar conta daca as sti cat este ceasul? Probabil ca nu. Ar putea fi suparat pe mine si m-ar minti spunandu-mi ca este ora noua sau chiar zece. Bineinteles, prea tarziu ca ma intalnesc cu ea, sa-mi reamintesc formele si linilie bine conturate. Renunt, nu-l consult. Il las in sertar si plec in cautarea altuia. Zarea imi arata grabita unul potrivit si cu siguranta, unul care nu minte. Liniste, il astept la colt. Hop, l-am inhatat si l-am bagat in buzunar. Cu siguranta e ..

..singurul ceas dupa care-mi pot ghida emotiile sistemului nervos. Pot reanima si bataile inimii. Pulsul creste, dar am incredere ca nu ma va trada.  Brusc, imi indeplinesc visul. Nu ma tradeaza si ma face sa-mi dau seama ca pentru tine totul pare, ma crezi sau nu, file de poveste. Bataile nu au puterea de a alunga fortele neputincioase ale orelor care se transforma-n zile sau a secundelor fecundate-n ore interminabile. Pana sa-mi reamintesc liniile si formele frumos conturate, timpul se joaca cu mine. Trece din ce in ce mai greu. Disper!

Tu, ma faci sa-mi dau seama ca pentru mine exista un singur anotimp. Unul care nu-si etaleaza puterile prin extreme naturale, ci doar prin magie. Un anotimp care-mi dezvolta visele fericite in unele de exceptie. Cand visez o iarna ca-n povesti, poc magie! Mi se daruieste una ca-n basme. Simt ca sunt cu cea mai frumoasa fata, dar fara nicio explicatie ma trezesc cu dragostea unei printese. Ochii ei imi dezvaluie placerea neintalnita vreodata si incearca sa-mi arate lumina dragostei.

Imi dezvolt dragostea mea daunatoare asupra sufletului ei firav. Ceva spectaculos ma atrage,  ma face sa ma simt mai aproape de… dragostea implinita. Dar totusi sa nu uitam ca am un timp extrem de pretios pentru a-l petrece cu tine.

Cu totii incercati sa-mi opriti timpul, sa ma treziti din vis, dar ceva ma face sa cred ca nu visez si inapoiaza si fortele rautacioase. Doua cuvinte, atat.

O iubesc!

Iesi la miting daca te-ai saturat sa fii filmat in supermarketuri, pe strada sau la nunti.

Tara noastra n-a fost lovita de atacuri armate, dar fixul tinerii sub observatie a populatiei s-a manifestat si la noi. Astfel, sub pretextul ca teroristul roman fura tot ce prinde, de la bautura din magazine (ce-i drept, e baiat salon si lasa ambalajul in raft) pana la semnele de circulatie si stabilopozi, dispozitivele de inregistrat video si-au facut aparitia la tot pasul, amenintand sa transforme societatea noastra intr-un adevarat Big Brother.

Pe 11 octombrie, un miting ataca portile Bucurestiului. Desfasurandu-se de cativa ani in marile orase ale lumii, acest miting introduce ideea de a se renunta la camerele de supraveghere din supermarketuri, din fata bancomatelor sau din celelalte locuri publice. Se presupune a fi o indemnare la mai multa libertate. De aici si sloganul mitingului: “Libertate, nu teama! Opriti mania supravegherii!” Poate pentru ei, pentru noi in niciun caz. Pentru noi, aceasta idee nu este chiar una foarte buna. Cu ajutorul camerelor, ne simtim sau, eu ma simt, mult mai in siguranta. Anularea supravegherii video din supermarketuri va cauza pierderi materiale foarte mari pentru investitori.  Li s-ar permite infractorilor sa-si faca treaba fara nicio frica.  Daca m-as putea opune acestui miting, m-as opune. Supravegherea video ma face sa ma simt mult mai in siguranta.

PS: Probabil ca marile vedete din Romania vor fi de acord cu aceasta optiune. Si cred ca vor si participa la miting.