.

Costum, camasa si o cravata oribila..

Pornim, seara se anunta a fi una diabolica, senzationala, mai ceva decat stirile in rate ale lui Dan Diaconescu. Inceputul lasa de dorit, o masa aici, una hat si una-n gherla. La naiba, suntem o clasa vrem sa stam macar mai aproape! S-a aranjat, suntem oarecum multumiti. Se desfac sticlele, incepe macelul.

Un pic dezamagit de baieti, satisfacut de fete. Ah, adica la figurat sau propriu, cum o fi, ideea e ca ele au baut cu mine, ca baietii, vai doamne, care baieti? S-au dus si ei la curve, s-au dus sa fie eroi. Zambim, trecem peste durerea de cap a unuia dintre colegi, sarim usor peste lipsa indelungata a altuia sau indiferenta altora, s-au declarat razboinicii lumii, cei curati si trezi. Se arunca-n brate la mine vreo patru sau cinci fete, exact nu stiu, o sticla de vodka nerezolvata si incepe razboiul.

Pornim linistiti, startul e lent iar finalul mai trist decat ma asteptam. Se terminase toata bautura. Mai era vin cica, sa-l bea ei sanatosi!

Intrebarea se rostogoleste odata cu golirea sticlei, “Asta-i Barbu, ba? Ala cuminte si tacut din ultima banca?” -Oare, el sa fie? Da, el ba..

Acelasi copil fericit dupa noaptea de banchet,
Andu.

written by Andu

Un nor mare si negru se indreapta grabit spre mine. Vantul bate cu o viteza puternica si imi arunca in brate un pachet dubios. Se anunta printr-o scrisoare oficiala o ploaie nimicitoare de subiecte. Da, in sfarsit asteptatele si maretele subiecte pentru Bacalaureatul de anul acesta au fost publicate. Si nu oricum, ci cu o mare valva de modificari si probleme capcana.

Intr-un ritm alert le-am analizat, dar in rapiditatea viziunii mele am observat ceva esential. Am observat si pe loc inima incepuse sa-si grabeasca ritmul batailor. Subiectele sunt prezentate intr-o forma destul de ciudata, adica mai pa romaneste sunt 100 de variante cantarindu-se in 300 de subiecte. Dar nu asta-i problema principala, ci problema principala pentru mine o prezinta dificultatea acestora. Se poate vedea clar ca dificultatea acestora a crescut destul de mult. La matematica vechile variante nu-mi provocau nicio durere de cap, dar astea imi imbalmajesc capul cu tot felul de prostii. Chiar prin primele variante ma pune sa calculez rata dobanzii, la care am nevoie de o formula prezenta la economie in clasa a 10-a sau ceva de genul. O aiureala generala.
Nu sunt multumit de ce am vazut si nici nu o sa fiu.

Nu avem decat sa ne plangem si sa ne apucam puternic de invatat si rezolvat variante.

Acelasi copil care iubeste matematica, dar uraste romana,
Andu.

written by Andu

Intro: Nu! Nu e maneaua senzatie la care va ganditi..

Urmaresc cu ochii incrucisati pe geamul proaspat spalat lumea care incearca sa-si verse in urma ultimele picaturi de suflet comunist. Scurgandu-se incet incet, incercam sa plutim catre o surprinzatoare si completa democratie. Dar urcand muntele abrupt, descoperim ca in urma noastra sunt lasate si cateva cioate uscate ale comunismului. Aceste cioate incearca sa-si regenereze energia si sa revina intr-un mod miraculos.

Un amplu exemplu este prezent si in sufletul liceului nostru roz. Un liceu oribil, avand puterea in mana unui comunist devotat. Un director care-ti cere perfectiune si dragoste sufleteasca catre scoala si invatatura. Subnumindu-ne prizonierii Liceului de Telecomunicatii, incercam sa depasim cu greu si prin salturi salbatice garduri unse din lungul sufletului cu ulei ars sau vasilina. Portile sunt inalte, iar intrarea se poate face doar printr-un banal interfon.

In lupta noastra pentru revolutie, suferim alte pierderi de natura politica. Conducerea, in frunte cu tovarasul director, instaureaza stapanire printr-o urmarire vigilenta, ajutata de noile camere de filmat care ne imprejmuiesc sufletele inchise. Cu aceste noi camere instalate pe culoare, in curtea scolii si chiar in fata interfonului, ne asteptam sa primim cu drag urmatoarele modificari.

Urmatoarele modificari care ar mai putea fi facute: garduri electrice, introducerea unui sistem inteligent care sa anunte directiunea ora la care a intrat si iesit elevul si probabil vreo trei-patru lunetisti care sa pandeasca portile de iesire.
Suntem mandri ca avem o puscarie asa moderna!

Acelasi copil vesnic nemultumit,
Andu.

written by Andu

Gandindu-ma, dar degeaba. Nu-l gasesc in minte, cautat cu disperare se ascunde de eventualele controverse, asa ca mai bine a ales sa se refugieze intr-unul din sertarele secrete ale mintii.

Dar chinuindu-ma, pot gasi doar cateva persoane de gen feminim care troneaza in spatele numelui de isterica. Nu alerg prea departe in propria minte, ci doar in intervalul zilelor de ieri si azi. Am avut parte de doua isterice care-si ocupa locul cu mandrie chiar de la inceputul cunostintei mele cu ele. Sunt ele, cele doua profesoare care ne streseaza orele si care incearca sa ne tina predici. Predici neascultate si slab urmarite de catre cineva.

Ma gandesc direct la diriginta, cea care ar fi trebuit sa ne ajute in momentele dificile, dar cand colo se bate cu pumnu-n piept ca ne poate stimula doar cu cateva vorbe. Vorbe care spre sfarsit, din incercarea ei de a ne prelinge cateva presentimente sau ceva lacrimi, doar izbucnim intr-un ras ironic. Urat din partea noastra, dar mai mult nu merita. Tipa cand nu este momentul, se opreste brusc intr-un interval oarecare de timp si face usoare ironii proaste la adresa noastra.
Fugim cat mai repede din imaginatie de diriginta, ajung nu mai departe de enervanta profesoara de franceza. Dupa ce ca stresul este imens in timpul orelor, isi mai permite sa ne revendice si acele minunate pauze.

Acelasi copil care s-a saturat de scoala,
Andu.

Postare scrisa sub influenta batoanelor de ciocolata si a paharelor dulci de Fanta.

written by Andu \\ tags: prostie, scoala

O dimineata senina, fara prea mult chef de scoala. Orice ar fi, scoala a fost un loz norocos saptamana asta. Doar vreo doua sau trei ore pe zi. Pacat, azi am stricat sistemul de atac al orelor. Nici bine ajuns si stabilit pe locul de veci, adica in banca, deja colegii ma porneau la drum. Un drum care imi solicita mintea sa chiulesc, ceea ce nu-mi doream. Nu-mi doream deloc. Astfel ca, cum am auzit, am si plecat.

Iubesc scoala, la fel de mult cum iubesc si mancarea de post. O adunatura de patru copilasi, ne-am hotarat sa luam drumul unei rotiserii. Un singur pui ametit in unul din cuptoare si cateva barabule incinse in ulei atat de mult incat sa ne indoape burtile, ne asteapta in doua pungi. Miros asa de tare, incat iti alunga foamea doar prin tragerea unei liniute de mireasma. Cu foamea batand cu putere-n burti, ne-am hotarat sa-i luam drumul unui apartament. Asa ca, tot ce-mi doresc este un pahar de suc bine acidulat si sa alung prin dintii inclestati cea mai puternica ragaitura. Puneti-va mainile la ochi si prefaceti-va nu ati auzit.

Pana sa plec acasa cu maiestroasa mea masina, voi urmari cu haidamelele un film si vom devora ceva florice arse. Bineinteles, cred ca filmul este o porcarie. Asa ca un somn este binevenit.

Cu stima si respect, va saluta..

Acelasi copil cu burta plina,
Andu.

written by Andu