Andublog punct COM

Atunci..

Bucuria, satisfactia sufleteasca sau chiar sanatate necesara le putem observa cu mare greutate pe stancile vietii zilnice. O viata nu tocmai usoara, purtata intr-o aglomeratie urbana bine pusa la punct cu o poluare in regim de dezvoltare care-si face simtita prezenta-n organismul fiecarei persoane. Pana nu de mult, gaseai un strop de fericire pe fiecare ramura a unui copac sau pom fructifer proaspat plantat, pe fiecare organism verde care-si prezinta in incheiere o mireasma patrunzatoare a unor petale vesnic colorate. Puteai gasi o picatura de aer nepoluat sau chiar o padure verde la tot pasul.

Acum..

Traim intr-o tara ridicata prin industrie, dar si prin natura. Natura, care odata cu dezvoltarea tehnologiei, a inceput a se pierde in agonie. Nu o mai pretuim cum este prevazut intr-o lege morala, ci doar ne ajutam de ea pentru a ne petrece minunatele vacante sau doar pentru a ne linisti intr-o duminica incantatoare la un gratar cu prietenii. Dar din pacate nici atunci nu prea ii venim intr-un real ajutor, din pacate ii producem doar o dezechilibrare puternica. O dezechilibrare pornita din mana omului, mana cu care fiecare din noi o ajuta sa se dezvolte in fiecare zi. Fie ca ne dorim sau ca nu ne dorim acest lucru.

Degeaba am rasuci palmele pentru oprirea poluarii, ca ar fi in zadar. Ar insemna ca toata industria romaneasca(ne referim numai la noi romanii) sa fie oprita ceea ce ar da dovada unor mai pagube atat in economia statului cat si in buzunarele fiecarei persoane fizice sau juridice. Am mai putea sa renuntam la ale noastre dragi masinute, ceea ce ar determina un real haos. Numai din aceste doua restrictii, imaginati-va ce s-ar produce. O romanie nepoluata ar putea produce, dar si cu o economie de stat daramata si cu niste oameni care ar stat toata ziua si ar consuma toate resursele ramase. Nu foarte multa vreme, si deja apocalipsa in randul romanilor este inceputa.

Incerci tu, cetatean de rand sa folosesti doar tramvaiul sau metroul, dar degeaba langa tine mai sunt alte milioane de oameni care se plimba cu propriile masini. Strangi putin buzunarul si iti cumperi o masina Hybrid fie pe curent sau pe energia solara, dar degeaba langa tine mai sunt alte milioane de oameni care se plimba cu propriile masini.

Tot ce ne-a mai ramas este sa asteptam aparitia unei inventii care ar putea colecta sau opri toata acesta adunatura de noxe si emisii toxice.

Acelasi copil care ar vrea sa faca ceva impotriva poluarii,
Andu.

O simpla si banala intrebare de sambata seara iti poate stoarce mintea in sute de feluri colorate pentru a-ti da seama ca nu exista un raspuns concret. O intrebare absurda, care face o scurta referire la grandioasa mea personalitate.

Cine sunt? Cine este Barbu Alexandru(Andu)?

Imi disloca vasele de sange care fac legatura cu creierul, si imi da mari batai de cap. Ma trezesc usor din amorteala si imi dau seama ca nu imi pot valida un raspuns destul de concret si foarte coerent. Sacrific minute pretioase, dar degeaba. Sudoarea imi atinge limitele fruntii si imi poate da doar cateva raspunsuri nejustificate. Raspunsuri care se strecoara mult prea greu prin serpentinele vietii si nu-si mentin cursul constant. Viteza ori este cea peste limita, ori isi pierde din valoare si ajunge la o scurta si neuitata stationare.

Asta fiind, imi strofoc gandurile iara pentru aceeasi intrebare. Cine sunt?

Sunt eu, acelasi copil pe care il cunoasteti.
As putea sa-mi pierd valoarea innodandu-ma in explicatii incarcate, dar va spun ca sunt doar un punct minuscul in aceasta lume, o stea printre milioane de alte stele. Am o poveste mica ca orice om, o poveste batuta in jurul doar a 18 ani. Uitata intr-o camaruta unde accesul este redirectionat de catre niste mici mormoloci nervosi. Eu sunt o fiinta, un om cu sentimente. Un om care incearca sa-si croiasca un drum in viata, un om care incearca sa-i acorde o existenta demonica drumului greu accesibil din cauza invidiei si rautatii. Prea multe pentru o varsta atat de mica nu am realizat. Poate doar cateva succese pe plan educativ, o pasiune puternica pe plan liric sau mai bine concretizat, pe plan sentimental. Si isi mai croieste drum, doar un carnet de sofer.

Asta sunt eu, Andu sau Barbu Alexandru.

Ceea ce a fost scris nu a reprezentat doar un ritual tribal tipic, ci mai degraba o dezvaluire la o simpla banala intrebare. O intrebare purtata inainte sa ma predau sortilor intr-un ultim dialog de noapte cu un ursulet de plus.

Acelasi copil plin de sentimente,
Andu.

P.S.: Tu stii cine esti?

Nu te simti bine. Cateva telefoane si deja culoarea alba a prafului ajunge pe nara intoxicata a nasului. Intr-un interval destul de scurt, incepi sa te simti intr-o stare extrema de veselie. Esti fericit. Ai jonglat proasta dispozitie si de data asta..

Tot mai multe cazuri de trafic cu heroina sau cocaina. La fiecare colt de strada sunt prezenti zi si noapte acesti nenorociti de dealeri. Tentatia copiilor de a ajunge la starea euforica i-a facut sa se agate intre firele plasei aruncate de pescari. Pescari care arunca cu substante chimice create de oameni de stiinta in situatii critice. Imprastie o momeala sub forma de marijuana, hasis, cocaina, amfetamina, heroina sau ecxtasy.

Impactul a fost foarte mare in randul tinerilor care din curiozitate, teribilism sau solidaritate fata de anturaj, au inceput sa consume. Ce poate fi mai trist si mai ingrijorator decat sa vezi cum un copil de 13-14 ani alearga innebunit dupa o doza de heroina? Si nu e singurul, multi alti copii isi omoara timpul doar prin consumul de droguri.

Fenomenul toxicomaniei ia amploare pe zi ce trece. Desi dependentii de droguri sunt considerati niste delincventi, ei sunt in realitate oameni bolnavi, ajunsi in stare de iresponsabilitate pentru faptele lor. Incorsetati de suferinta, dispretuiti si marginalizati, se topesc incet, dar sigur. Se sting neintelesi de nimeni, sufletele lor zdrobite de durere se zbat intre minciuna si adevar, intre zi si noapte. Pe ei nu-i poate ajuta nimeni. Doar o clinica de dezintoxicare, pe care o refuza din adancul inimii. O refuza cu setea de-a reusi singuri. Dar fara niciun rezultat, refuzul ii duce la consumarea unui numar si mai mare de doze.

Trupul unui toxicoman ajunge o epava infioratoare. O epava care nu poate fi ridicata usor la stadiul de plutire. Nu poate fi reglementata sau reparata cu cateva ace de sudura asupra invelisului sau firav si morbos. E de plans mai ales faptul ca noi, cei care pretindem ca suntem niste oameni normali, in loc sa ii compatimim, sa ii ajutam si sa ne rugam pentru ei, ii marginalizam, ba chiar mai mult decat atat, unii dintre noi le doresc moartea.

Reabilitarea unui toxicoman presupune multa rabdare, intelegere si dragoste din partea celor apropiati. Dependenta nu este o joaca, este o drama pentru care nu avem cuvinte sa o descriem la adevarata ei intensitate. Prin orice metoda posibila trebuie sa dam cu totii o mana de ajutor pentru cei cazuti in noroi sub efectul sevrajului. Trebuie sa-i ajutam, chiar daca ei se simt destul de puternici pentru a-si reveni.

Acelasi copil care nu a consumat si nu va consuma droguri,
Andu.

Se pregateste ceva.

E o intreaga euforie.

Bineinteles. Sunt doi, un blogger si o bloggerita. Urmeaza si ei exemplul lui Sebi(VisUrat) si Denisuca. In urma cu cateva zile, VisUrat, plin de romantism, o cere in casatorie pe Denisuca. Un real succes precedat de foarte mult romantism si putina miscare romaneasca, muzica populara. Urmariti filmuletul la ei pe blog.

Asa deci si prin urmare, nu sunt singurii. Din urma vin alti doi.
Detaliile nu le punem oferi acum, ci doar dupa marea surpriza. Atunci, ca acum, asteptam raspunsul, care speram sa fie un da categoric. Nu-i pot ura individului in cauza decat mult succes cu sticla de vin.

Acelasi copil care asteapta cu nerabdare,
Andu.

Miscarea care-ti intrerupe orice picatura de suflare.

Incerc, ma apropi de tine. Vreau sa fiu cat mai linisit si de emotie sa incerc sa nu ma strecor usor si indecis sub hainele ce poarta-n gandul meu un decolteu usor vizibil si un nasturel foarte greu de atins dar in acelasi moment usor de deschis.

Ma misc, incerc sa nu-ti ofer nici o scapare. Te lasi pe spate, iar eu incerc sa te tin nemiscata si sa pornesc herghelia de calutui ai emotilor in sufletul tau. Aplec usor capul spre tine si … buzele mele sunt condamnate pe nedrept pentru indrazneala lor de a-ti fascina ale tale papile gustative din borcanul abundentei oferind un spectacol gratuit ochilor mei flamanzi de viata. Acum, trebuie sa-mi ispasesc pedeapsa, care s-a consacrat in acelasi sarut plin savoare in urmatoarele momente petrecute.
Din sufletele noastre emotiile fug spre unele drumurile prafuite si aduc in preajma noastre mici sentimente de dezlantuiere si gasirea unor soluti la urate noduri ale funiei destul de parghuita de timp. Movul din mintea ta este cuprins de un galben inflorit si plin de viata, si intr-un vartej coplesitor o singura particica din corp nu poate fi domolita si nu o pot sa stapani. Inima mea.
Te privesc pe sub fereastra incetosata a genelor, voi acelasi copilas care-ti nurmara sprancenele la fiecare ocazie, caruia ii este sortit sa te vada in fiecare zi mai mult decat ieri, toate spre un drum lipsit de infinit.

Un locusor perfect, aceiasi lumina difuza din fiecare seara ne face sa ne simtim perfect. Eu conducandu-mi imaginatia, trag usor de bluzita catifelata. Ahh , incepe sa-mi placa. Dorim si visam acelasi lucru, acelasi trupuri goalase ale carui multimi de suflete bantuite intr-o miscare eleganta , intr-o zi dezordonata din cauza unui vant de noiemebrie. Un vant care ne face sa fim lipsiti de vajul care ne bantuie ferestrele bine securizate .

Da, suntem singuri si totul continua intr-o liniste terifianta. Nu putem fi deranjati, suntem lipsiti de exhibitii.
Acum, liniste va rog. Orice zgomot zapacit ne poate goni intr-un mod extrem de ciudat.

Se termina, adorm cu tine-n brate , iar cand ma trezesc nu te mai pot zari. Disperat si increzator, gasesc langa telecomanda aruncata un bilet cu urmele buzelor tale si un mesaj impozant: Te iubesc !

Aceeasi celula a dragostei,
Andu.

Uitat de trecut, invaluit de viitor.

O dezvaluire importanta care ma va ajuta spre descoperirea unui viitor destul de neconcludent. Drumul este unul care nu va fi deschis cu o prima cheie gasita la marginea unei guri de canalizare. Totul trebuie analizat alaturi de un studiu care-mi va folosi toata inteligentea mea mica asupra unui mic si singur amanunt. Viitorul.

Cine am fost, ce am ajuns si ce o sa fiu ?
Cine am fost, se poate afla de la o sursa pe cat de secreta pe atat de discreta si vicleana.
Un trecut alaturat unei copilarii bucuroase. Eram acelasi copil cu note bune si cu o hartie-n mana la sfarsitul oricarui an scolar. Eram un exemplu demn de respectat , eram aceeasi silueta care functiona la baza cu o mandrie din partea parintilor si cu o lauda. Eram acelasi suflet din spatele blocului care trosnea mingea in gardul vecinului. Un copil fericit a carui copilarie sunt categoric si precis ca a fost pierduta o data cu cresterea si maturitatea individului in cauza.

Copilaria este uitata in lanul mare si uscat de grau din spatele unei paduri verzi in curs de formare. Acum sunt la momentul coplesirii si inceputului unui regret spre o mare pierdere existentiala care nu poate fi gasita si recuperata intr-o numaratoare pe cateva degete lungi si fine.
Am ajuns sa fiu un elev de liceu smerit, care nu exceleaza la nimic, dar se mentine cu modestie la mijlocul clasamentului.
Am ajuns sa ma gandesc cu disperare la o vreme care s-a dispersat in jurul meu si care se constituie doar intr-o slaba amintire.
Am ajuns la partea umeda unde noi forme de intrupare au rolul de a-mi purta sufletul si mintea spre un alt mister transfigurandu-l intr-o fericire care poate fi gustata si rontaita peste putina vreme.
Acest strigat al meu de disperare acrisor duce si apartine unei dorinte a individului de a-si depasi limitele anuland astfel emotia trecatoare care-i cuprinde trupul cu o forta artificiala.

Cand voi ajunge undeva , ceva mai putin peste cinci sau sase ani , imi voi aduce aminte de aceste momente. Atunci probabil voi incepe un nou stil de viata. Cat de placut sau neplacut nu se poate afla decat la momentul oportun. Pentru viitorul meu incep sa-mi bat cuie-n cap deja de acum. Gandurile imi sunt plecate spre o inginerie civila, cred ca-mi place si cred ca voi fi mandru de aceasta facultate si una dintre meseriile din domeniu.
Incerc sa nu ma gandesc inca la casatoria de peste sapte-opt ani. Urasc cu dispret ideea de a-mi asupri ceva mai multa raspundere. Inca sunt in pas de recurs si solicitare pentru un eventual viitor.

Acelasi copil care si-a iubit copilaria,
Andu.

Nu supor .
Umerii grei imi duc calare o conexiune foarte proasta . Simt ca incep sa ma descompun , incep sa-mi pierd unele parti componente utile.
Ma dau cu capul de birou si in timpul liber de pereti , in speranta ca imi voi reveni si ma voi trezi la o realitate nu chiar atat de necrutatoare
In tot acest timp , patul se misca. Un tipat mic de sticla turtita se aude dintr-o afundatura.
E aceasi sticla neagra. Plina cu licoarea magnifica si magica care-mi va da puterea de a pluti mai departe si weekendul acesta.

Ma gandesc .
Pot sa i-au o gura sau nu ?
Sa-mi risc demnitatea pentru o mica gustare , pentru o mica amprenta a buzelor lasate pe o sticla cu licoare magica uitata intr-un colt de camera asupra careia timpul si-a lasat o amprenta grea si dureroasa?

Imi arunc picioare goale pe gresia rece . In urma mea las un pat deranjat si un birou devastat. Ma indepartez usor de camera si incerc sa gasesc drumul care ma va ajuta sa scap de sticla .Un scartait subit de usa , un capac de galeata cazut si poc ! Ii drumul in cosul de gunoi. Merita sa o arunc plina? Sa o golesc eu ? Niste intrebari retorice , la care raspunsurile vor sta ascunse intr-o ladita pusa bine intr-un sertaras din umilul si jegosul meu garaj.
Momentul de lovituri de ciocan in crestetul capului il trec cu putina emotie si cu mare liniste in suflet. Da . Am renuntat ! Am renuntat la tot ceea ce se numeste si insemna Coca-cola in aceasta viata de om milostiv. Ma laud si uneori ma si mandresc.

Pot sa-mi continui fericit calatoria prin lumea viselor.
Un vis traumatizant mi-a stricat dispozitia.
Ma tresc , ia-o gura de bulburoasa Cola si incerc sa-mi urnesc drumul spre o viata la fel de fericita ca si pana acum.

Acelasi copil care nu s-a lasat inca de Coca-cola,
Andu.