Andublog punct RO

Nu ma retrag in lacrimile sarate ale marii. Nu ma las batut chiar de primul val care-mi imprastie gandurile in infinite particule colorate. Imi arunc corpul intr-o parte, mintea o las sa zburde in abundentele vaporilor reci de apa, dar gandul imi va ramane vesnic si nemiscat tot in lumea scriitorilor virtuali.

Nu vreau sa fug ca un las, sa fug in lumea larga a extraterestrilor si sa-mi las constiinta neimpacata. Imi voi incorda fiecare particica musculoasa a corpului, ma voi stradui si voi incerca sa acord cateva minute insemnate pentru a tine pasul zi de zi. Voi incerca sa nu pierd razboiul cu timpul si sper ca voi castiga cativa pasi impotriva acestor taste sterse. Sterse sterse, dar tot mi-a fost dor de ele. Mi-a fost dor de sunetul coerent al batailor si de pasii grabiti ai gandirii mele.

Am incercat sa storc aproape un an de zile, imbalsamat de amintiri ratacite in cosul de rufe al trairilor mele. M-am chinuit din rasputeri sa sortez in masina de spalat a timpului sentimentele, gandurile si trairile direct proportionale cu evenimentele la care am fost actor, spectactor si regizor, as putea urla dupa un alt scenariu diferit total fata de cel impregnat sub piele, degeaba mi-as schimba mintea, gandul tot la acelasi spectacol magnific mi-ar ramane. Adica, spectacolul blogosferei.

Cred ca sunt intr-o forma mai buna, cu mai multa viata si sper sa fie de durata.

Acelasi copil revenit,
Andu.

PS: Sper ca revenirea sa nu fie ascunsa sub semnul unei glume.

written by Andu tags: lacrimi, ura