Andublog punct RO

Intro: Nu! Nu e maneaua senzatie la care va ganditi..

Urmaresc cu ochii incrucisati pe geamul proaspat spalat lumea care incearca sa-si verse in urma ultimele picaturi de suflet comunist. Scurgandu-se incet incet, incercam sa plutim catre o surprinzatoare si completa democratie. Dar urcand muntele abrupt, descoperim ca in urma noastra sunt lasate si cateva cioate uscate ale comunismului. Aceste cioate incearca sa-si regenereze energia si sa revina intr-un mod miraculos.

Un amplu exemplu este prezent si in sufletul liceului nostru roz. Un liceu oribil, avand puterea in mana unui comunist devotat. Un director care-ti cere perfectiune si dragoste sufleteasca catre scoala si invatatura. Subnumindu-ne prizonierii Liceului de Telecomunicatii, incercam sa depasim cu greu si prin salturi salbatice garduri unse din lungul sufletului cu ulei ars sau vasilina. Portile sunt inalte, iar intrarea se poate face doar printr-un banal interfon.

In lupta noastra pentru revolutie, suferim alte pierderi de natura politica. Conducerea, in frunte cu tovarasul director, instaureaza stapanire printr-o urmarire vigilenta, ajutata de noile camere de filmat care ne imprejmuiesc sufletele inchise. Cu aceste noi camere instalate pe culoare, in curtea scolii si chiar in fata interfonului, ne asteptam sa primim cu drag urmatoarele modificari.

Urmatoarele modificari care ar mai putea fi facute: garduri electrice, introducerea unui sistem inteligent care sa anunte directiunea ora la care a intrat si iesit elevul si probabil vreo trei-patru lunetisti care sa pandeasca portile de iesire.
Suntem mandri ca avem o puscarie asa moderna!

Acelasi copil vesnic nemultumit,
Andu.

written by Andu tags: liceu, puscarie, Romania