Andublog punct RO

Daca tot citeam la Marius despre ametitoarele insemnari despre tiganie, de ce nu as putea arunca si eu doua-trei cuvinte intr-un wordpress plictisit despre acest subiect extraordinar de jegos.

Cred ca toata lumea isi manisfeta o gandire pozitiva asupra rasismului. Toti sunt porniti sa nu se lege in amesteacarea diversa a culorile tipatoare care-si infrunta cosmarul pe pielea unor diverse persoane. Persoane asezate de o foarte mare perioada pe un fleac de continent sau tara. Ne invartim usor in jurul lumii, nu prea tare ca ametim si putem forma un extraordinar curcubeu cu ajutorul pielilor omenesti din diferite regiuni.
Dar nimeni nu are nimic cu ei, restul populatiei colorate de pe aceasta minunata planeta.

Nu manifestam pica asupra lor, ci doar asupra tiganilor. Care in afara de coloritul negricios de care dau parte, mai dezvolta si un caracter inconfundabil de jegos. Probabil ca uita sa-si spele partile corpului, dar de nesimtire nu pot scapa doar prin frecarea frecventa si apasata apa si sapun.

Orice persoana ai intreba daca are ceva-mpotriva rasismului, spune ca nu. Dar daca-i provoci la o intrebare legata de tigani, cu siguranta i-ar ingropa in cuvinte jignitoare. Pacat, ne ascundem in spatele unor pumni grei la vederea unui negricios furios. Ne este foarte frica pentru a ne proba flexibilitatea maxilarului la scuiparea unor vorbe. Ne este frica nu de ei, ci doar de capacitatea puternica a pumnilor . Si-au obtinut respectul cu ajutorul pumnului, furturilor si a molestarii persoanele. Ne temem de ei..

Tot ce pot retine din aceste cuvinte ingropate de rasism, este ca urasc cu disperare aceasta rasa care-si dezvoltata autenticitatea pe propriul nostru teritoriu, cel roman. Nu le putem tine pasul, au o natalitate de invidiat si o mortalitatea dorita de orice tara. O expulzare ar fi inutila doar prin simplu fapt ca reprezinta aproximativ 35% din populatia Romaniei.

In afara de toate cele isi mai au si locuri rezervate in unele licee unde mintea nu le poate face fata sau la unele facultati care-i atesta super-inteligenti. Nu inteleg, de ce le oferim atatea facilitati? Nu ar trebui sa-i izolam intr-un ogor bantuit de foamete si inghesuit de pustietate?

Stamutarea-n desert..

Acelasi copil care uraste tiganii,
Andu.

Inainte de a muri, unii oameni lasa in urma, printre altele, cateva cuvinte pentru care adesea sunt memorati si chiar citati. Multe dintre acestea sunt extrem de sincere, dar in acelasi timp amuzante. De-a lungul timpului o parte dintre ele au ramas inscrise pe paginile istoriei, chiar daca nu toate apartin unor celebritati.

1. „Acum, dragul meu, nu e momentul sa imi fac dusmani.”
Replica apartine lui Voltaire si a fost adresata preotului care l-a intrebat daca se leapada de Satana, in timp ce filozoful se afla pe patul de moarte.

2. „Nu te teme… nu e incarcat.”
Au fost ultimele cuvinte ale lui Terry Kath, muzician intr-o trupa rock, in momentul in care si-a pus pistolul la tampla si a apasat tragaciul.

3. „Este cineva ranit?”
A rostit presedintele american J. F. Kennedy catre sotia sa, dupa ce a fost impuscat in timp ce se afla in masina sa la o manifestatie.

4. „Voi fi in iad… inainte ca tu sa iti incepi micul dejun!”
“Black Jack” Ketchum, un celebru spargator de trenuri, a rostit aceste cuvinte inainte de a muri.

5. „Sunt pe cale sa… sau voi muri… Ambele expresii sunt corecte”
A spus Dominique Bouhours, un faimos gramatician francez.

6. „Maine nu voi mai fi aici!”
Reprezinta ultima predictie facuta de Nostradamus pe patul de moarte.

6. „Stinge tigara aia!”
Au fost ultimele cuvinte adresate de Saki unui ofiter care fuma, in timpul celui de-al II-lea Razboi Mondial. Remarca a fost facuta de teama ca inamicul sa nu ii simta mirosul. Au fost prinsi insa de un lunetist inamic, care a auzit ultimele cuvinte ale ofiterului.

7. „Sa mor, draga mea? Dar acesta este ultimul lucru pe care l-as face!”
A spus Groucho Marx inainte de a trece in nefiinta.

8.”Pleaca de aici! Ultimele cuvinte sunt pentru prosti care nu au apucat sa spuna destule!”
I-a spus Karl Marx menajerei care il intreba care sunt ultimele sale cuvinte.

9. „Beti in cinstea mea!”
Pablo Piccaso

10. „La dracu! Nici sa nu te gandesti sa il rogi pe Dumnezeu sa ma ajute!”
A spus Joan Crawford menajerei sale, care, stiind ca actrita urma sa moara, a inceput sa se roage cu voce tare.

11. „Nu iti face probleme, relaxeaza-te!”
Ultimele cuvinte ale lui Rajiv Gandhi, prim ministru indian, spuse cu doar cateva momente inainte sa moara intr-un atentat cu bombe.

12. „Nu am venit aici sa tin un discurs. Am venit sa mor!”
Crawford Goldsby a.k.a. Cherokee Bill – inainte de a fi spanzurat.

13. „Stiu ca ai venit sa ma omori. Trage, nu faci altceva decat sa omori un om!”
A rostit Che Guevara, inainte de a fi ucis de un soldat bolivian.

14. „M-am plictisit de toate astea.”
Ultimele cuvinte ale lui Winston Churchill, rostite inainte de a intra in coma si a muri 9 zile mai tarziu.

15. „Vad lumina neagra.”
Victor Hugo

16. “Nu imi deranjati cercurile.”
Arhimede

17. „Pierd!”
Au fost ultimele cuvinte ale omului care nu a pierdut niciodata: Frank Sinatra.

18. „Sper ca iesirea sa fie plina de bucurii si sa nu ma mai intorc niciodata aici.”
Frida Kahlo

19. ”A muri e usor… Comedia e grea!”
George Bernard Shaw

20. „Si tu, Brutus?”
Poate cele mai celebre cuvinte din istorie rostite inainte de moarte, ii apartin lui Cezar.

Acelasi copil care a postat un articol preluat,
Andu.

Nu-mi pot vizualiza in minte imaginea ceasului. Nu o stiu, ma chinui sa mi-o aduc aminte. In acest moment neglijabil nu stiu cat este ceasu’ si totodata nu ma intereseaza ca el ar putea arata ora noua sau sase. Ma gandesc doar ca in aceste clipe nu-mi pot depasi fericirea feroce pe care o raspandesc pe toata intinderea acestui pamant umezit.

Sigurul ceas dupa care-mi pot ghida emotiile sistemului nervos, sunt doar bataile inimii tale. Pulsurile care nu si-au indeplinit visul de a ma trada pana acum. Pentru ca langa tine, totul pare, ma crezi sau nu, file de poveste. Batai care nu-mi pot alunga fortele neputincioase ale orelor care se transforma-n zile sau a secundelor fecundate-n ore interminabile.

Pentru mine exista un singur anotimp. Unul care nu-si categoriseste puterile prin extreme naturale, ci doar prin magie. Un anotimp care-mi dezvolta vise fericite in unele de exceptie. Cand visez o iarna ca-n povesti, poc magie! Mi se daruieste una ca-n basme. Adorm subit inapoi, simt ca sunt cu cea mai frumoasa fata, dar fara nicio explicatie ma trezesc cu dragostea unei printese. Ochii ei imi dezvaluie o placere neintalnita vreodata si incearca sa-mi arate lumina satisfacerii dorintelor. Dorinte umplute de dulcegaiul mierii si al dragostei infinite pe care o ofera.

Imi dezvolt iubirea mea cazatoare asupra sufletului ei firav. Ceva spectaculos ma atrage, e chiar ea. Frumusetea si iubirea divina, ma asteapta pe mine.
Dar totusi sa nu uitam ca am un timp extrem de vartos pentru a-l petrece cu tine.

Toti incercati sa-mi opriti timpul dar ceva va doboara mana demonica prin puterea semnificativa a doua cuvinte. O iubesc!

Acelasi copil visator,
Andu.

Uimit de bogatia bloggerilor, imi dau seama ca sunt si foarte multi care nu reusesc sa-si duca traditionalul sens pana la un capat inestimabil. Observ cu minunatie foarte multe bloguri ai caror autori in loc sa-si posteze ideile, sentimentele sau intamplarile, isi dau uploadu’ la un filmulet cautat mai putin de 2.3 secunde pe vreun site dedicat, sau pentru un trafic mai saltaret posteaza diferite poze sexy. Se intampla, sesi poate doar eu regret ca unii au pierdut notiunea traditionala de blog pe seama unor tampenii cautate cu voinicie de toate persoanele ipocrite din Romania. Femei sau barbati, isi doresc o materie de masturbare, toate pentru a-si echilibra putin hormonii din corp.

Incerc sa depasesc un alt moment aruncat in paragina de multi. Comentariile.
Multi nu accepta ca cineva sa le spuna o parere proasta despre un articol. Nu numai ca nu accepta, dar si incearca sa te jigneasca prin alegerea facuta de tine.

O piatra imi distrage atentia. Ii dau un picior si incerc sa vad ca unii incep sa foloseasca cateva cuvinte magice adresate catre mame, morti sau alte gauri disponibile. Stai asa, nu-ti da pe fata taranimea sufletului tau, incearca sa iti maturizezi cuvintele. Nu te mai ascunde in spatele unui organ mic si paros, pune-ti mintea la contributie si sustine-ti parerea.

Suntem romani si nu acceptam sa fim criticati. Dar totusi, aceste comentarii sunt facute pentru a ne permite sa-ti dezvaluim parerea noastra, chiar daca este pro sau contra. Nu incerca sa ne gonesti si sa ne scuipi cu multa simpatie, spunandu-ne ca “Nu-ti place, nu mai comenta”. Eu, cel putin, accept orice comentariu, iesind din structura cele care folosesc cuvinte vulgare.

Acelasi copil care accepta comentariile de orice fel,
Andu.

P.S.: De ce la mine pe blog nu se mai comenteaza ca inainte? Nu fac cerere de comentarii, doar cer niste motive pentru a ma indrepta.

Atunci..

Bucuria, satisfactia sufleteasca sau chiar sanatate necesara le putem observa cu mare greutate pe stancile vietii zilnice. O viata nu tocmai usoara, purtata intr-o aglomeratie urbana bine pusa la punct cu o poluare in regim de dezvoltare care-si face simtita prezenta-n organismul fiecarei persoane. Pana nu de mult, gaseai un strop de fericire pe fiecare ramura a unui copac sau pom fructifer proaspat plantat, pe fiecare organism verde care-si prezinta in incheiere o mireasma patrunzatoare a unor petale vesnic colorate. Puteai gasi o picatura de aer nepoluat sau chiar o padure verde la tot pasul.

Acum..

Traim intr-o tara ridicata prin industrie, dar si prin natura. Natura, care odata cu dezvoltarea tehnologiei, a inceput a se pierde in agonie. Nu o mai pretuim cum este prevazut intr-o lege morala, ci doar ne ajutam de ea pentru a ne petrece minunatele vacante sau doar pentru a ne linisti intr-o duminica incantatoare la un gratar cu prietenii. Dar din pacate nici atunci nu prea ii venim intr-un real ajutor, din pacate ii producem doar o dezechilibrare puternica. O dezechilibrare pornita din mana omului, mana cu care fiecare din noi o ajuta sa se dezvolte in fiecare zi. Fie ca ne dorim sau ca nu ne dorim acest lucru.

Degeaba am rasuci palmele pentru oprirea poluarii, ca ar fi in zadar. Ar insemna ca toata industria romaneasca(ne referim numai la noi romanii) sa fie oprita ceea ce ar da dovada unor mai pagube atat in economia statului cat si in buzunarele fiecarei persoane fizice sau juridice. Am mai putea sa renuntam la ale noastre dragi masinute, ceea ce ar determina un real haos. Numai din aceste doua restrictii, imaginati-va ce s-ar produce. O romanie nepoluata ar putea produce, dar si cu o economie de stat daramata si cu niste oameni care ar stat toata ziua si ar consuma toate resursele ramase. Nu foarte multa vreme, si deja apocalipsa in randul romanilor este inceputa.

Incerci tu, cetatean de rand sa folosesti doar tramvaiul sau metroul, dar degeaba langa tine mai sunt alte milioane de oameni care se plimba cu propriile masini. Strangi putin buzunarul si iti cumperi o masina Hybrid fie pe curent sau pe energia solara, dar degeaba langa tine mai sunt alte milioane de oameni care se plimba cu propriile masini.

Tot ce ne-a mai ramas este sa asteptam aparitia unei inventii care ar putea colecta sau opri toata acesta adunatura de noxe si emisii toxice.

Acelasi copil care ar vrea sa faca ceva impotriva poluarii,
Andu.

A venit timpul sa se produca ceva memorabil pentru Constanta. Trebuie sa facem ceva de tinut minte. O iesire din micul anonimat ne va reda fericirea dorita. Si nu iesim oricum, ci la un flash mob.

Ce este un Flash Mob ?

Flash Mob = un grup mare de oameni se aduna intr-un loc public, fac ceva ciudat pentru o perioada mai lunga sau mai scurta de timp, dupa care fiecare persoana isi vede linistit de treaba lui.

Noi ne-am gandit sa facem urmatorul lucru:

Ne intalnim Duminica, 20 Ianuarie 2008, la ora 14:00 (FIX), pe strada Stefan cel Mare, in fata magazinului Tomis.
Acolo va fi o persoana cu sapca in cap, ochelari de soare si un ziar in mana, ce va sta cu fata la pasajul ce trece pe sub strada Mihai Viteazu. In dreapta lui va fi Tomis Mall. Ne vom aseza in sir indian, intr-o ordine aleatoare in spatele lui si il vom urmari. Vom intra în magazinul Tomis, vom urca pe primele scari rulante pana la ultimul etaj si vom cobori pe celelalte scari pana la parter, vom iesi din magazin si ne despartim.

Important este ca voi sa il urmariti pe cel din fata voastra.

Vrem sa facem ceva memorabil pentru Constanta, asa ca va asteptam in numar cat mai mare. Mai asteptam sa promovati prietenilor, cunostintelor si colegilor acest eveniment. De asemenea printr-un comentariu la acest post să vă spuneţi părerea, să confirmaţi prezenţa şi alte nelămuriri ce le aveţi.

Articol preluat de pe ConstantaBlog.

Acelasi copil care va fi prezent la Flash Mob,
Andu.

O simpla si banala intrebare de sambata seara iti poate stoarce mintea in sute de feluri colorate pentru a-ti da seama ca nu exista un raspuns concret. O intrebare absurda, care face o scurta referire la grandioasa mea personalitate.

Cine sunt? Cine este Barbu Alexandru(Andu)?

Imi disloca vasele de sange care fac legatura cu creierul, si imi da mari batai de cap. Ma trezesc usor din amorteala si imi dau seama ca nu imi pot valida un raspuns destul de concret si foarte coerent. Sacrific minute pretioase, dar degeaba. Sudoarea imi atinge limitele fruntii si imi poate da doar cateva raspunsuri nejustificate. Raspunsuri care se strecoara mult prea greu prin serpentinele vietii si nu-si mentin cursul constant. Viteza ori este cea peste limita, ori isi pierde din valoare si ajunge la o scurta si neuitata stationare.

Asta fiind, imi strofoc gandurile iara pentru aceeasi intrebare. Cine sunt?

Sunt eu, acelasi copil pe care il cunoasteti.
As putea sa-mi pierd valoarea innodandu-ma in explicatii incarcate, dar va spun ca sunt doar un punct minuscul in aceasta lume, o stea printre milioane de alte stele. Am o poveste mica ca orice om, o poveste batuta in jurul doar a 18 ani. Uitata intr-o camaruta unde accesul este redirectionat de catre niste mici mormoloci nervosi. Eu sunt o fiinta, un om cu sentimente. Un om care incearca sa-si croiasca un drum in viata, un om care incearca sa-i acorde o existenta demonica drumului greu accesibil din cauza invidiei si rautatii. Prea multe pentru o varsta atat de mica nu am realizat. Poate doar cateva succese pe plan educativ, o pasiune puternica pe plan liric sau mai bine concretizat, pe plan sentimental. Si isi mai croieste drum, doar un carnet de sofer.

Asta sunt eu, Andu sau Barbu Alexandru.

Ceea ce a fost scris nu a reprezentat doar un ritual tribal tipic, ci mai degraba o dezvaluire la o simpla banala intrebare. O intrebare purtata inainte sa ma predau sortilor intr-un ultim dialog de noapte cu un ursulet de plus.

Acelasi copil plin de sentimente,
Andu.

P.S.: Tu stii cine esti?