Plictiseala imi sperie pana si dusmanii. Ma tine departe de orice actiune care m-ar fi ridicat din aceasta stare deplorabila. Totul se misca impotriva mea cu un sunet extrem de agravat. Emotile plictiselii incearca sa tina pasul cu presiunea timpului. Nu am stare, imi arunc picioare-n zeci de locuri, gasindu-le pe toate nepotrivite. Ma misc, deci traiesc. Ceea ce determina ca timpul trebuie sa treaca odata. Pan’ la urma intr-un ritm destul de incet si cu un joc de glezne bine arcuit, isi face loc in a mea viata cu o precizie uimitor de trecatoare.
In jurul meu, o insiruire de cuvinte se pierd in zare, imi fac cu ochiul si isi i-au la revedere la de la mine. Nu am chef azi.
Un singur fulg de zambet incearca sa-si faca aparitia pe scena deschisa a propriei figuri, dar degeaba totul se spulbera la cea mai mica bataie din picior. Nimic nu-si pot face loc printre zecile de conserve plictisite aruncate in propria ghena capilara.
Gandesc. Caut cu disperare. Nu gasesc. Tip de draci. Trantesc! Nu-mi pot gasi ultimul bon fiscal al ultimului meu zambet. Declar a fi un bon pierdut in autenticitatea propriului suflet.
Pledez vinovat si sunt dispus sa platesc o cautine pentru iesirea mea din agonie si plictiseala.
Acelasi copil plictisit,
Andu.
P.S.: Haidi taica sus cu ea. Tine-o bine, n-o lasa. Hop, hop.. I-auzi una: Bum. I-auzi doua: Bum.
22/01/2008 at 8:33 pm Permalink
Si ‘aide trei sa-i dai batai!
22/01/2008 at 9:13 pm Permalink
Unde?
23/01/2008 at 12:58 pm Permalink
Mai bine te plictisesti stand decat in sesiune invatand. :((
23/01/2008 at 10:19 pm Permalink
Unde vrei …
24/01/2008 at 2:19 pm Permalink
frum schimbare…de cand n-am mai trecut pe la tine:D bv
25/01/2008 at 2:00 pm Permalink
“ultimul bon fiscal al ultimului meu zambet”… genial!
25/01/2008 at 7:15 pm Permalink
@Adela: Sa stii ca mai bine ma plictisesc.
@Denisoi: Acolo!
@Tina:M Ms ms
@Luminitia: Stiu.
27/01/2008 at 12:43 am Permalink
Imi aduc aminte ca atunci cand incercam sa invat pentru examene imi treceau prin vagauna mintii tot felul de ganduri. De cele mai multe ori reuseau sa ma distraga si cand ceva imi cucerea atentia imi notam ideea si starea de spirit. Atunci singurul mod de exprimare era un cernetel. Feedback nu puteam avea dar le reciteam cu drag si cu… ochi critic dupa ceva timp. Daca moda blog-urilor s-ar fi inventat cu o secunda de istorie mai devreme, probabil ma bucuram de atentia vizitatorilor si de comentariile lor.
Asa ca ce puteam scrie intr-o singura fraza sau intr-un singur cuvant, cu riscul de a nu intelege nimeni nimic, am preferat sa-mi explic starea de spirit cum ai facut-o si tu. Si ai facut-o bine