Nu ma lovesc cu pumnul in piept. Nu incerc sa impun respect. Vreau doar sa intelegi. Viata nu mai reprezinta doar un joc plictisitor de cuvinte. E ceva mai evoluat. Pentru unii reprezinta doar starea caracteristica a organismelor cu trasaturi specifice ca autoreglare, dar pentru organismele mai evoluate poate fi insusita si prin urmarirea unui tel.
Nu mai reprezinta acea cursa straveche in care forta fizica a cuvintelor te ajuta sa te indepartezi convingator de adversarul tau. Acum, modernismul curent cere ceva mai multa gandire. Putina ratiune, acel sentiment al cunoasterii si al gandirii logice. Lipseste cu desavarsire. Nu numai la tine, la majoritatea ostenilor acestei mici armate de romani.
Incercam sa parcugem fiecare patrat al tablei de sah, fiecare patrat al mintii si gandurilor noastre si vedem ca nu ne putem dezobisnui de competitia dura purtata de tine si un eventual concurent. Dar intr-un meleag atat de puternic afectat de individualism si lipsit de fair-play, nu-l putem numi doar un simplu concurent si ii putem striga rezonanta numelui doar prin literele ascunse ale cuvantului dusman.
Ghemotocul IQ-ului nu incerc sa-l scormonesc in toata cuviinta lui, dar vreau sa-l trezesc din astenia ploii de decembrie si sa-i revad transformarea intr-o ninsoare linistita si indelungata. Nu priviti cu coada ochiului la vecinii nostri europeni. Nu, nu incercati. Va este teama de unele eventuale traume care ar putea fi ascunse in suflete voastre cainoase care nu ar irosi trei frunze aramii pe sinceritatea cuvantului. Vrei sa-ti urmezi drumul incolor in viata de zi cu zi, nu vrei sa iesi in evidenta cu prostia de care dai dovada. Iti multumim. N-are nimeni nimic impotriva vietii tale in anonimat, chiar te incurajam. De ce ai iesi din ascunzisul sufletului tau cand stii ca gandirea nu te poate ajuta?
Raspunsuri imi sunt alungate de bataia rece a vantului de afara. Urmeaza inghetul.. inghetul sufletului indurerat. Nu te vei regasi. Incearca sa-ti strapungi bratele cu putere si sa-ti ridici corpul greoi din obscura lumina de care esti vegheat.
Stagnam intr-o lume alb-negru, cu nuante de gri. Atunci cand intalnim culoarea, ne indragostim. Atunci cand dispare, murim … putin.
Acelasi copil neschimbat,
Andu.
20/12/2007 at 3:57 pm Permalink
Murim cate putin in fiecare zi, murim fie pentru a lasa la iveala o varianta mai buna a noastra fie pentru ca asa vor ceilalti, sa ne alunge treptat, sa ne ucida uneori cu cuvinte, alteori cu orice e la indemana, pentru ca mai apoi sa le para rau.. dar, cum e sa iti para de fiecare data rau si niciodata sa nu te straduiesti sa faci ce trebuie si la sfarsit oamenii sa iti calce sufletul in picioare pana cand sunt siguri ca e devenit praf, iar mai apoi sa sufle usor in speranta ca suflul lor va reda viata?
Numai bine, caci in lumea asta mai exista verde.
27/12/2007 at 12:21 pm Permalink
andu tacut?
10/01/2008 at 10:58 pm Permalink
Acum, gata nu mai e tacut.