.

Nu ma lovesc cu pumnul in piept. Nu incerc sa impun respect. Vreau doar sa intelegi. Viata nu mai reprezinta doar un joc plictisitor de cuvinte. E ceva mai evoluat. Pentru unii reprezinta doar starea caracteristica a organismelor cu trasaturi specifice ca autoreglare, dar pentru organismele mai evoluate poate fi insusita si prin urmarirea unui tel.

Nu mai reprezinta acea cursa straveche in care forta fizica a cuvintelor te ajuta sa te indepartezi convingator de adversarul tau. Acum, modernismul curent cere ceva mai multa gandire. Putina ratiune, acel sentiment al cunoasterii si al gandirii logice. Lipseste cu desavarsire. Nu numai la tine, la majoritatea ostenilor acestei mici armate de romani.

Incercam sa parcugem fiecare patrat al tablei de sah, fiecare patrat al mintii si gandurilor noastre si vedem ca nu ne putem dezobisnui de competitia dura purtata de tine si un eventual concurent. Dar intr-un meleag atat de puternic afectat de individualism si lipsit de fair-play, nu-l putem numi doar un simplu concurent si ii putem striga rezonanta numelui doar prin literele ascunse ale cuvantului dusman.

Ghemotocul IQ-ului nu incerc sa-l scormonesc in toata cuviinta lui, dar vreau sa-l trezesc din astenia ploii de decembrie si sa-i revad transformarea intr-o ninsoare linistita si indelungata. Nu priviti cu coada ochiului la vecinii nostri europeni. Nu, nu incercati. Va este teama de unele eventuale traume care ar putea fi ascunse in suflete voastre cainoase care nu ar irosi trei frunze aramii pe sinceritatea cuvantului. Vrei sa-ti urmezi drumul incolor in viata de zi cu zi, nu vrei sa iesi in evidenta cu prostia de care dai dovada. Iti multumim. N-are nimeni nimic impotriva vietii tale in anonimat, chiar te incurajam. De ce ai iesi din ascunzisul sufletului tau cand stii ca gandirea nu te poate ajuta?

Raspunsuri imi sunt alungate de bataia rece a vantului de afara. Urmeaza inghetul.. inghetul sufletului indurerat. Nu te vei regasi. Incearca sa-ti strapungi bratele cu putere si sa-ti ridici corpul greoi din obscura lumina de care esti vegheat.

Stagnam intr-o lume alb-negru, cu nuante de gri. Atunci cand intalnim culoarea, ne indragostim. Atunci cand dispare, murim … putin.

Acelasi copil neschimbat,
Andu.

written by Andu

Imi arunc nasul rosu direct in reteaua unei generatii uimitoare.
E aceeasi generatie din care fac si eu parte, numai ca nu ma manifest. Incep sa-mi dau seama si sa cunosc mai bine personajul de desen animat din fata ochilor mei doar cu ajutorul a doua sau trei poze si comentarii puse la intamplare. O intamplare neiertatoare care-i aduce intr-o lume nostalgica si neinteleasa.

Un sfert din ziua mea pretioasa de azi mi-a fost ocupata de tot felul de cacaturi de poze. Poze de care nu ma plictiseam de ras, care nu se mai opreau din cursul lor jenant. Am stat cu ochii inclestati de uimire din marea nebunie de tate si funduri expuse spre o amarata vizualizare alaturata unor cuvinte scrise pentru o exclamatie cuvantatoare. Imbecilii hi5, ca altfel nu le pot zice, se intrec cu armamentul de cat mai multe comentarii pe o poza in care nu se iarta iesirea unei tate din masca protectoare.

Nu ma rasucesc de doua ori si deja parerea mea exprimata cu ajutorul unor caractere de opt nu lipseste sa apara. Imi intorc parerea din pricina unei singure poze care nu-si exprima calitatea si bunul simt, o arunc intr-o camera goala molipsita de efectul devasator al panzelor de paianjen.

Vad la doua clickuri distanta pornografie exprimata intr-un mod aparte. Un mod neagreat de mine…

Vrei sa-ti arati talentul pornografiei, de ce nu incerci la matrimoniale? Poate acolo nascocesti un batranel cu ceva dolarei.

Ar merita sa incepem o campanie impotriva pornografiei de pe hi5. Ne unim manutele si ideile mofturoase si ii dam drumul unei campanii?

Acelasi copil care uraste pornografia,
Andu.

mIRC->Yahoo Messenger->hi5-> mai tarziu toata generatia hi5 vor ajunge blogari si ne vor scuipa cu prostie.

written by Andu

Simt asta. Simt cum totul trece prin fata nasului meu inghetat cu o viteza astronomica. Ma pierd in multime si imi dau seama ca-mi pierd din acea valoare semnificativa cu care-mi apreciam gandurile arogante si neprimitoare.

Simt asta. Simt cum incep sa ma duc odata cu trecerea timpului cu o treapta-n decaderea aprecierii si atitudinii inaltatoare adresata unui minuscul si neinsemnat jurnal online. Un jurnal umplut cu savoarea ideilor jucause si usor amuzante. Incep sa-mi arunc cu dispret toata atitudinea lasata insemnata pe foile albe ale unui caiet de slaba calitate.

Un pic din savoarea dulceaga se duce odata cu zapada alba si frumos asternuta asupra mintii si imaginii minunate asuprite unei gandiri diabolice.

In mai putine cuvinte descrise, cu mai putine metaforme premergatoare, nu imi gasesc sirul ascedent pentru a urca scara erei ierarhice in lumea nebuniei. Incerc sa va anunt ca dorinta sufleteasca incepe sa-si topeasca toppingul de ciocolata care o insoteste. O decadere-n suflet asupra blogului imi afecteaza mintea… dar nu stiu sa gasesc acea rezolvare necesara care-mi va ajuta corpul greu si umed sa se ridice din rapa adanca astupata de zapada rece care-mi ataca zonele genitale.

Nu imi doresc retragerea, doar incerc sa imi revin si dupa sa urmez o pensionare in glorie.

Blogurile nu mai reprezinta acea atragere a inceputului pentru mine. Daca voi mai scrie, sigur va fi cauzata de placerea divina.

Acelasi copil intristat,
Andu.

P.S.: Chiar daca nu-mi postez nici un comentariu la voi pe blog, sa stiti ca tot citesc.

Va multumesc pentru cuvintele citite,

Andu.

written by Andu

Incerc sa-mi imping dorinta spre extreme.

Extremele opuse sunt inchise de valul viselor nepasatoare care-ti cauzeaza cele mai frecvente dureri de cap. Vantul imi sufla palaria, ma aplec sa o ridic si deja totul in jurul meu era sfaramat de puterea valului de ninsoare care se abate asupra noastra. Mintea-mi era pregatita pentru sanius.. dar ceva din spate ma contrazicea. In acelasi timp imi indica faptul ca nu va tine mult si intr-un moment sau altul tot va trebui sa-mi cheltui si ultimele monede pentru a porni pe drumul aglomerat spre partie.

Incerc sa-mi abtin pasii de la graba indoelnica de care dau dovada si ma zbat intre puterile divine de a nu-mi urma muza catre un drum infernal. Putin timp pus deoparte, intr-o camaruta, presarata cu sare si picaturi albastre, nu ar strica. Partiile nu fug, doar un subiect controversat le bate la usa cabanei de inchiriat skiuri. E ea, boala fiecarei zapezii.. incalzirea globala. Isi indreapta privirile fulgeratoare asupra noastra si ne streseaza ca un ultim motiv de cearta.

Lumea nu este inca pregatita sa ia cu asalt aceasta incrancenare, dar eu dau din aripi si ajung misterul nebanuit care este indeajuns de fictiv pentru a salva carabusii din jur de o apasare drastica a incalzirii.

Vaporasul cu trei vele este gata de imbarcare si este pregatit pentru a porni spre indepartata lume si civilizatie a Soarelui.
Pornim!

Acelasi copil afectat de incalzirea globala,
Andu.

written by Andu

Ritmul alert imi fixeaza imaginatia in punctul ochit a celei mai bune perioade. Imi da un branci si-mi sopteste ca trebuie sa ma ridic din groapa nostalgica a vremurilor prezente.

Ma leg la sireturile imaginatiei si incerc sa pasesc timid pe covorul proaspat patat de sangele disparitiei farmecului, pentru a-mi capata energia necesara unui nou inceput. Un inceput mofturos care cere multa consecventa din partea aceluiasi copil neastampart. Incep sa-mi fuga gandurile spre distracti si amintiri, dar imi dozez o pastila de nemurire si-mi continui atingerea tastelor, in acelasi timp ascultand intr-un mod aparte tacanitul lor.

Incerc sa ma reincarc cu vitamina fructului umed si sa pornesc spre acapararea intregii milostenii a intregului grup de dusmani neispraviti. Le spun cu soapte reci, scuipandu-i in fata cu lasitatea sentimentelor mele dureroase toata dezamagirea patrunzatoare si intregimea mangaielilor acide. Am lasat durerile cauzate de dusmani sa se strecoare printre degetele sufletului meu.. acum tai un copac si ma inec in lasitate alaturi de amaruile lacrimi patrunzatoare care-mi strivesc bolta de atac a dusmanilor.

Imi pregatesc armele pentru un razboi aprig si ma arunc in cel mai dureros atac, cel cu propriu suflet. Cu zambetul pe buze si entuziasmat, m-am ratacit in canionul calculelor matimatice elaborand formule complexe in urma carora sper regasirea rostului meu. Si tot nimic. Ma pierd in substante chimice ce-mi framantau sufletul bolborosind in mine ce nu puteam defini, incercand tot felul de reactii numai pentru a obtine elixirul cunoasterii. Si tot nimic. Asa ca incerc sa-mi lovesc arterele si sa-mi misc labele picioarelor doi pasi inainte si apoi unul inapoi. Toate pentru a obtine un singur lucru… palpitatia necesara de a adulmeca dulcitatea lucrurilor trecute. Timpuri ramase intr-o camaruta intunecata alinata de lumina obscura, in care nu se intalnea neintelesu’ cuvant de dusman.

Luminile imi sunt dispersate. Asa ca incerc sa ma revars intr-o mare pufoasa alaturi de ganduri somnoroase.

Acelasi copil strapuns de dusmanii mofturosi,
Andu.

written by Andu