120 km/h in ultima curba pana la intrarea in localitate. Reduc brusc si imi continui drumul anost pana acasa.
Cu urechile duduite de misterioasele sunete minimal redate de OneFm, opresc masina in parcarea din fata blocului. In jurul meu se intindeau cativa metri de priviri ciudate. N-am bagat de seama si am dat OFF unui casetofon prea obosit ca sa ma asculte.
Scot cheile din contact, trantesc usa nervos si incui usa.
Urmatorii pasi ma vor conduce la potolirea razboilui civil din burta mea. Este obisnuitul drum spre magazinul din coltul blocului. Acolo o doamna noua, subtirica si cam uratica ma intampina cu un raft plin de paine uscata, un frigider maruntel in care zaceau de cateva zile bune niste mezeluri aruncate-n sila iar prin rafturi ochii mei zaresc numai bauturi spirtoase. M-a gandesc la ceva bun, hranitor si sanatos. Dintre toate bunatile imi aleg o sticla de Coca-Cola care va avea norocul de a-mi potoli foamea - natural si sanatos.
Pana la mizeurl bloc in care stau drumul nu-i lung si chiar nu ma plictiseste. Dupa urmatorii doi pasi , ajung in fata blocului.
La usa intrarii ma asteapta o vietate pe cat de blanda si frumoasa pe atat de scumpa si parsiva. E o pisica - mica, neagra si timida. Nu stau mult sa ma gandesc si ii fut un picior de ii planific aterizarea in boschetele din gradina vecinului peste un gard inalt din sarma.
Plin de sictir si cu o grea oboseala pe carca, bag cartela prin gaurica speciala si intru in bloc.
Baaa , ce pula mea pute in halu asta ? Spalati-vaaaa, si nu va mai lasati varza la mura chiar in gura scarii.
Un miros ciudat imi invaluiesc finele mele nari. Gandurile, injuraturile si toate blestemele mele sunt alungate doar catre o singura persoana, unui singur vecin.
Alergand , cu viteza maxima , m-am impiedicat de ultima treapta iar cu mult chin si cu ajutorul credintei si tagadei ajung in fata usii care nu se mai face deschisa..
Uhhh .. alta viata, alt miros. Se simtea mirosului irezistibil al unei portii duble de cartofii prajiti cu ceva fripturici - doua mari si doua mici. Nu realizez ce mai am de facut si ma infrupt in delicioasa mancare. In ceva mai multe minutele, la al doilea pahar de cola, termin de mancat. Ma inchin, ii multumesc bunicii pentru mancare si parca m-a mai linistesc.
Dupa o mica apasare de buton , cu multa rabdare si ceva mai mult asteptat se aprindeee. O mica statistica si uite-ma - sunt aici dupa vreo patru ore de joaca si OneFm.
Aceleasi copil care-si uraste vecinul,
Andu.
18/10/2007 at 8:26 pm Permalink
Căpriţă?
18/10/2007 at 8:27 pm Permalink
Daaaa
18/10/2007 at 9:13 pm Permalink
titlu de inspiratia unei luni amare
ori avem aceiasi vecini, ori toti vecinii, indiferent de loc si timp, sunt la fel.. eu cea care nu se pricepe la matematica, tind sa cred ca vecinii astia sunt un fel de multimea vida sau ca sa ma invart putin in lumea lui newton si a sa teorie clasica relativa, se pare ca vecinii sunt acele sisteme invariante de care vorbea el cu atata patos..si ca sa termin ca un adevarat filolog, o sa zic si de latina, deci, “vae, victis” .. vai de ei, oamenii astia..
ei bine, ce mai conteaza, ai avut parte de cola cea binemeritata, deci, splendid moment ai descris aici ;))
P.S. : cat ma bucur ca i-ai multumit bunicii.
18/10/2007 at 9:40 pm Permalink
Daca nu-i multumeam , alta data nu mai mancam .
18/10/2007 at 11:23 pm Permalink
vaii mie im pare asa rau k narile tale alea sensibile si fine au suportat acel miros….condoleantze…si imi mai pare rau de ceva…ca nu ai cazut knd te`ai impiedicat de ultima treapta :)))
19/10/2007 at 1:45 pm Permalink
bine ai revenit.
19/10/2007 at 5:07 pm Permalink
Sarmalutele scandia..
Multumesc, mami!
19/10/2007 at 6:55 pm Permalink
@FeelThis : Stiu ca doresti moartea unui suflet iubit . Stiu ca ma visezi mort. Da’ poate data viitoare .
@Pansy : Unde am fost plecat ?
@juLie : Martisor?
19/10/2007 at 6:58 pm Permalink
“O mica statistica si uite-ma - sunt aici”
vorbim pe seara.adica peste o ora juma.
plec la buc.